Două studente selectate pentru un stagiu de practica în Guvernul României
- Ana Maria Ni țu
- 8 august 2014, 08:31
Sucevencele Camelia Cătălina Joldeş şi Andreea Mădălina Galin fac parte din cei 150 de studenţi şi absolvenţi care au fost selectaţi să participe la stagiul de practică iniţiat de Guvernul României.
Sucevencele Camelia Cătălina Joldeş şi Andreea Mădălina Galin fac parte din cei 150 de studenţi şi absolvenţi care au fost selectaţi să participe la stagiul de practică iniţiat de Guvernul României. Fetele vor lucra timp de două luni, la Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, anunţă monitorulsv.
Programul dă tinerilor posibilitatea să aplice cunoştinţele dobândite în facultate, dar şi să contribuie cu idei şi propuneri.
Studentă în Marea Britaniei
Andreea a obţinut la examenul de bacalaureat media 9,96% şi în prezent este studentă la Universitatea Durham, departamentul Geografie clasat pe locul patru în lume. Andreea îşi doreşte o carieră în domeniu şi să contribuie la revigorarea cercetării în România. Studenta s-a implicat activ în proiecte de voluntariat precum „Let’s do it Romania!” şi „Green Committee”. În prezent este trezorier al Societăţii Românilor din Durham şi lucrează ca voluntar la biblioteca colegiului.
Suceveanca de la Ministerul de Finanţe
Camelia a absolvit profilul matematică-informatică, bilingv engleză şi a participat la numeroase concursuri şi olimpiade de matematică, unde a obţinut numeroase distincţii: premiul I la „Concursul Naţional Evaluare în Educaţie” , premiul II la „Concursul Centrelor de Excelenţă din Moldova”, menţiune la „Olimpiada Naţională de Matematică”(etapa judeţeană) etc. După finalizarea liceului aceasta s-a îndreptat către o facultate din Bucureşti şi fiind atrasă de economie, domeniul financiar-bancar a ales să aplice la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori.
Camelia a avut oportunitatea de a pune în practică cunoștințele teoretice dobândite prin efectuarea un stagiu de practică în cadrul BRD, în vara anului 2013
Alese din 1800 de candidaţi
Pentru cele 150 de poziţii libere pentru stagiul de practică la Guvernul României au aplicat 1800 de candidaţi. Selecţia pentru programul de intership a presupus trei etape: completarea online a unui formular de candidatură, unde pe lângă datele personale şi experienţa a contat şi creativitatea. Candidaţii trebuiau să se gândească la trei iniţiative care să ducă la modernizarea României.
A doua etapă a constat într-un test desfăşurat la Palatul Victoria, care a vizat elemente din Constiţuţia României. Testul a fost urmat de un interviu, desfăşurat în prezenţa unei persoane din echipa de organizare şi a unei persoane din minister, în care au fost vizate cunoştinţele specifice activităţii pe care tinerii urmau să o desfăşoare.