Opinii EVZ
Dosarul de informator al lui Marian Munteanu rescrie istoria Pieței Universității. Virgil Măgureanu a stat și în spatele candidaturii din 2016? | ANTI-OPINIE
Nu pot decât să iau foarte în serios dezvăluirile jurnalistei Ramona Ursu, de la cotidianul Adevărul, cu privire la conținutul dosarului de informator al Securității al liderului Pieței Universității, Marian Munteanu, aflat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Nu am nici cel mai vag motiv să mă îndoiesc de sănătatea mintală a doamnei Ramona Ursu! Cu domnia sa pot fi sau nu pot fi de acord, atunci când exprimă o opinie în paginile ziarului la care lucrează. Când, însă, jurnalista iese din sfera opiniilor, a subiectivului, și scrie în baza unei documentări realizate întro arhivă precum cea a CNSAS, deja devine ridicol să-mi mai pun problema dacă să fiu sau nu de acord cu ea. Cum nu am motive, deci, să mă îndoiesc de luciditatea dumisale și nici de autenticitatea actului de consultare a documentelor aflate la CNSAS, să vedem ce este cu această dezvăluire, cât de importantă poate fi ea!
Cu privire la presupuse legături între Marian Munteanu și Securitate s-au spus multe din capul locului, încă din anul 1990, atunci când a condus în calitate de principal lider protestele anti-comuniste din Piața Universității. Când și când, atunci când Marian Munteanu mai apărea în prim-plan, aceste acuzații erau reluate. A fost cazul și recent, când PNL l-a desemnat candidat pentru Primăria Capitalei. Retragerea sa bruscă, doar la câteva zile de la anunțarea candidaturii, a părut să adâncească suspiciunile cu privire la personaj. Chiar și așa, tot ceea ce s-a spus, însă, a stat până acum sub semnul incertitudinii, al zvonului, al speculațiilor partizane sau răutăcioase. Nimic palpabil, nimic serios, nimic demn de luat în considerație.
Asta doar până acum, până când cineva, jurnalista menționată mai sus, a avut ambiția de a merge la sursă și de a afla tot ceea ce se poate pe subiect. Întro postare pe Facebook, Ramona Ursu explică premisele demersului său jurnalistic: „Am vazut că, cel puțin în scurta lui campanie electorală, domnul Munteanu devenea iritat când era întrebat de colaborarea cu Securitatea, că amenința cu avocați, iar atunci mi-am zis că sigur a colaborat. Altfel nu se poate. Așa că m-am acreditat ca cercetător la CNSAS, am stat ceva zile în sala de lectură de aici, am citit, am scris o zi și o bucată de noapte. Și cam asta e tot.” Ce a descoperit? Ne spune tot ea, pe scurt, în aceeași postare: „Vă mai amintiți cât de încrâncenat ne spunea Marian Munteanu, în campania electorală, că nu a colaborat cu Securitatea? Și, totuși, a colaborat! Marian Teofan Dragoș Munteanu a mai avut, timp de un an, martie 1988 – martie 1989, încă un nume. Era sfântul «Ioan» al Securității. A colaborat de bunăvoie, ba chiar s-a oferit să îi sprijine pe securiști. Avea sarcini clare să-l urmărească pe unul dintre profesorii lui de la facultate, un lector portughez bănuit că era spion al serviciilor secrete din Portugalia, dar și pe câțiva studenți străini. Munteanu se împrietenise bine cu dascălul, mergeau împreună pe la petreceri cu ambasadori, iar apoi scria în notele informative pentru Securitate tot ce văzuse, tot ce auzise. În dosarul de la CNSAS al lui «Ioan» e păstrată și o chitanță de 500 de lei, bani eliberați pentru «persoana de sprijin Ioan, pentru aport informativ »”.
Toate aceste dezvăluiri, Ramona Ursu le prezintă pe larg într-un articol publicat de ziarul la care lucrează. Inclusiv textul angajamentului de informator: „Subsemnatul Munteanu Marian Teofan- Dragoş, născut în data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir şi al Mariei, student la Facultatea de Filologie, domiciliat în Bucureşti, mă angajez să sprijin în mod organizat şi secret organele de securitate. Mă angajez, totodată, ca în activitatea mea să dau dovadă de sinceritate şi corectitudine şi să nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic în legătură cu această activitate. Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan”. Demn de remarcat, spre lauda jurnalistei, chestie rară în presă, articolul conține și punctul de vedere al lui Marian Munteanu, unul despre „avocați”, „procese”, ‚instanțe de judecată” și în care fostul lider al studenților neagă orice colaborare cu Securitatea, ba mai mult afirmă că „lucrurile stau exact invers: am fost urmărit, reţinut, anchetat de Securitate, în repetate rânduri, de-a lungul multor ani.”
Bun! Mulțumită jurnalistei Ramona Ursu, lucrurile în înțelegerea mea sunt clare: am putut afla, în sfârșit, deasupra zvonurilor și presupunerilor, ce conține dosarul aflat la CNSAS, care are înscris pe copertă numele Marian Munteanu. Așa, și? Scandaluri cu și despre foști informatori ai Securității au fost cu duiumul în ultimii 26 de ani, ce este așa mare lucru, m-ar putea întreba cineva, pe bună dreptate. Păi, mare lucru ar fi faptul că perspectiva asupra unui eveniment- fenomen istoric post-decembrist major, cel numit în manualele de istorie „Piața Universității”, s-ar putea răsturna cu susul în jos. Acest fenomen, considerat unanim a fi fost cea mai pregnantă manifestație-maraton anti-comunistă, ar putea apărea într-o cu totul altă perspectivă. Mai ales prin sfârșitul lui, fenomenul a captat atenția opiniei publice mondiale. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a aruncat o gravă anatemă și a provocat stagnarea țării, a blocat tot valul internațional de simpatie generat de momentul 22 Decembrie. Totul ar căpăta un cu totul alt aspect, altă substanță și alt mobil, dacă va fi privit prin prisma dezvăluirii conținutului dosarului lui Marian Munteanu. Dacă realitatea se află în acel dosar, atunci cine a comandat, sau a preluat de la un moment încolo, de fapt, evenimentele care au marcat și însângerat sălbatic prima jumătate a anului 1990? Posibilitatea folosirii acelui dosar și a titularului lui nu o avea, la acea vreme, decât proaspătul înființat (26 martie 1990), Serviciu Român de Informații. Dacă Piața Universității a fost preluată de SRI, condus din capul locului de Virgil Măgureanu, actor de seamă al grupului KGB-ist Iliescu-Militaru, cel care a luat puterea în urma Loviturii de Stat din Decembrie 1989, nu este deloc complicat să bănuim care au fost beneficiarii. Pe de o parte, Regimul Iliescu, pentru că astfel și-a identificat și adunat la un loc toți oponenții, pe de altă parte chiar SRI, pentru că astfel foștii securiști au demonstrat nu doar că sunt utili, ci chiar indispensabili și, nu în ultimul rând, URSS, care nu avea cum să-și dorescă un vecin într-o dinamică democratică, cu un Parlament și un Guvern dominate de partidele istorice de dreapta. Tactica kgb-istă potrivit căreia, dacă se inițiază o mișcare de protest, cel mai simplu este să o infiltrezi și să o controlezi, prevede folosirea informatorilor pentru realizarea unor asemenea operațiuni.
Nu mă pot abține să nu fac o paralelă între 1990 și 2016, între securiștii lui Virgil Măgureanu și păpușarii invocați de liberalul Cezar Preda, în contextul recentei tentative de reutilizare a fostului lider al studenților. În 1990, Marian Munteanu se pare că a fost infiltrat în Piața Universității, pentru a controla manifestarea de revoltă a sutelor de mii de cetățeni, iar în 2016 a fost servit PNL pe post de salvator al Dreptei, în alegerile locale din București. La celălalt capăt al sforilor să fi fost tot Virgil Măgureanu, sau un alt Șarpe cu Ochelari, unul de tip nou?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
