Dosar „Vot Diaspora 2014”: Solicitarea justiţiei în cazul Corlăţean, discutată marţi de conducerea Senatului

Dosar „Vot Diaspora 2014”: Solicitarea justiţiei în cazul Corlăţean, discutată marţi de conducerea Senatului

Biroul permanent al Senatului va discuta, marţi, solicitarea Justiţiei privind începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru de Externe Titus Corlăţean.

Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, a afirmat luni, potrivit Agerpres, că ordinea de zi a şedinţei conducerii Camerei superioare a Parlamentului, programată marţi, pentru ora 10,30, cuprinde mai multe subiecte, printre care şi cel referitor la Corlăţean.

Solicitarea Justiţiei privind începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a ajuns luni la Senat.

În astfel de situaţii procedura prevede întrunirea Biroului permanent, care dă un termen Comisiei juridice să întocmească un raport pe baza referatului DNA. Ulterior, plenul Senatului se pronunţă prin vot asupra raportului Comisiei juridice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, în dosarul "Vot Diaspora 2014".

Potrivit DNA, Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Titus Corlăţean, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.