Prim-ministrul Victor Ponta s-a declarat „uluit” de arestarea primarului general Sorin Oprescu. Eu mă declar „uluit” că l-au prins atât de târziu.
Din momentul în care consilierul personal al lui Sorin Oprescu a fost arestat, după ce a încasat o rată de 25.000 de euro dintr-o şpagă de 230.000, a fost clar că urmează primarul general. Informaţiile prezentate de procurori, în dosarul cu care Solomon Wigler a fost trimis în faţa instanţei pentru arestare preventivă, dezvăluiau o piramidă a şpăgii bine gândită. Era practic imposibil ca aşa ceva să funcţioneze fără ştirea şi aprobarea primarului general. Nu puteau exista decât două explicaţii logice pentru situaţia din primăria condusă de Oprescu: primarul este incredibil de tont sau uluitor de corupt.
Pur şi simplu nu se putea ca Sorin Oprescu să fie atât de prost încât să stea cocoţat în vârful unei asemenea piramide a corupţiei, ca un păun nătâng, fără a avea nicio legătură cu ea. Nimeni nu poate să fie atât de prost.
Din momentul flagrantului în care a picat consilierul personal al edilului, a fost evident că ceasul Justiţiei a început să ticăie pentru Oprescu. Şi a ticăit destul de mult până când să-l vedem şi pe primar în faţa instanţei.
Cu adevărat uluitor este că, după ce i-a fost arestat consilierul personal, Oprescu nu a mai putut să se oprească din şpagă. Orice om normal la cap încerca să se ţină departe de şpăgi, măcar până când omul lui de încredere era judecat definitiv şi irerevocabil şi stabilea cu avocaţii strategia de urmat în cazul în care anchetatorii veneau după el cu denunţuri de la cei prinşi deja. Deşi ticăitul ceasului îi spărgea urechile, Sorin Oprescu nu a putut pur şi simplu să se abţină, oferindu-se pe tavă procurorilor DNA. Omul s-a dovedit dependent de şpagă. Probabil că „s-a dat la fund” o lună de zile şi apoi a intrat în sevraj.
A fost ca un consumator de droguri care jefuieşte bănci pentru a face rost de bani, deşi înţelege că fiecare jaf ar putea să fie ultimul şi că ar putea chiar să-şi piardă viaţa împuşcat de vreun paznic sau poliţist. A ajuns în situaţia celui pentru care viciul e mai important decât propria viaţă. La trei luni după ce Solomon Wigler a fost prins în flagrant cu rata din şpăguţă, Oprescu nu a avut nicio problemă să încaseze şi el ratele din şpăgile pe care şi le-a negociat. Anchetatorii l-au oprit când a ieşit cu maşina din curtea casei. Avea la el 5.000 de euro, bani despre care a spus că îi pregătea pentru plata unor impozite. Când procurorii i-au arătat că ştiu seriile bancnotelor, Oprescu nu a mai avut nicio replică. Fiecare bancnotă găsită asupra primarului general avea seria consemnată anterior, în cadrul procedurii prin care s-a organizat flagrantul. Pentru orice persoană care cunoaşte cât de cât procedura judiciară este evident că Oprescu însuşi a oferit anchetatorilor probele beton necesare unei condamnări.
Momentul în care Oprescu a fost prins cu banii în maşină este punctul final al unei anchete care scoate la lumină o veritabilă administraţie paralelă. Pe lângă primăria oficială, de fapt, în Bucureşti mai funcţiona o primărie secretă paralelă un fel de Administraţie a Şpăgilor în care Oprescu era şpăgar-şef. Primăria Şpăgii Generale a Municipiului Bucureşti ajunsese să căpuşeze până la sufocare oraşul.
Privind această obscenă piramidă a mitei realizezi cât de mult a afectat ea dezvoltarea normală a oraşului şi ajungi la concluzia că pedepsele stabilite de lege pentru corupţie sunt pur şi simplu prea blânde pentru asemenea monstruozităţi. Oamenii aceştia ar merita să nu mai părăsească niciodată puşcăria.
Recomandările noastre
