INCREDIBIL: situația se poate întoarce împotriva CFR-ului!
- Daniel Con ţescu
- 9 mai 2012, 10:40
Deși pare victimă, având un jucător bătut fiindcă a instigat galeria formației adverse, CFR ar putea ieși extrem de șifonată din scandalul de pe terenul rivalei locale. Meciul a fost întrerupt la scorul de 1-0 pentru liderul Ligii I, dar trupa lui Ioan Andone ar putea pierde trei puncte prețioase în lupta pentru campionat, într-un moment în care rivala FC Vaslui merge ceas, iar Steaua stă la pândă.
Situația explozivă iscată la Cluj va fi analizată în ședința de vineri a Comisiei de Disciplină a LPF, care va luat în considerare rapoartele arbitrului, observatorilor și supervizorului, precum și imaginile video. În acest moment, conform regulamentului, există doar două posibilități: 1. În cazul în care „centralul” Alexandru Tudor a eliminat, în total, câte cinci fotbaliști de la fiecare formație, atunci, CFR și U Cluj vor pierde meciul cu 0-3! 2. Dacă Tudor a dictat sfârșitul partidei fiindcă integritatea fotbaliștilor de la CFR Cluj era pusă în pericol, atunci doar gazdele vor pierde la „masa verde” invocându-se culpa organizatorică. Prima variantă nu este deloc în favoarea „feroviarilor” ardeleni, care sunt înscriși în lupta pentru titlu, având statutul de favoriți. Într-o primă fază, CFR-iștii au părut victime, Cadu fiind bătut de scandalagiul Bornescu. Căpitanul n-a ripostat și, mai mult decât atât, a mai primit câteva lovituri în drum spre vestiare, de la un masor al gazdelor și de la o persoană care trebuia să-i asigure securitatea! Totuși, doi jucători de la CFR, Ronny și Hora, au ripostat pe gazon, în dorința de a-l apăra pe Cadu. Mai mult, „rezervele” Nicoară și Bastos ar fi fost agresați la tribuna oficială, unde CFR a deținut o lojă. Impresia generală este că Tudor a scăpat meciul de mână și n-a luat cele mai bune decizii, dar nici n-a fost ajutat de „asistenți”. Fricosul Tudor s-a mai panicat în trecut În trecut, Tudor a mai vrut să oprească un meci important, Rapid - Steaua, după ce fanii oaspeților au aruncat cu scaune și cu telefoane în teren. Atunci, Dumitru Dragomir a intervenit telefonic asupra lui Tudor, prin intermediul observatorului Valentin Alexandru, și i-a cerut imperios „centralului” să ducă meciul la bun sfârșit. La acel joc, în tribună se afla și președintele Traian Băsescu. Aseară, Alexandru Tudor nu părea că se află într-o poziție în care să fi văzut toate incidentele, astfel că a luat decizia panicat, fără argumente solide! „Am decis să opresc meciul din cauza celor două bătăi generale dintre cele două echipe, pe teren şi pe tunel. Meciul nu mai putea continua în siguranţă. Dacă aş fi continuat partida, orice decizie aş fi luat în timpul meciului ar fi fost contestată şi tot ar fi ieşit scandal”, ar fi scris Alexandru Tudor în raport, conform gsp.ro. Halucinantă este și reacția celor de la CFR Cluj. În loc să militeze pentru continuarea partidei, Ioan Andone și ceilalți din tabăra liderului nu știau cum să fugă mai repede la vestiare, deși ar fi trebuit să-i ceară „centralului” să nu fluiere finalul. Andone miza, probabil, pe faptul că va învinge cu 3-0 din culpă organizatorică, negândindu-se că ar fi mai bine să joace 10-10, la scorul de 1-0 pentru echipa lui, decât să piardă cu 0-3, cum s-ar putea întâmpla!