Generalul br. (r) Aurel I. Rogojan, specialist în contraspionaj, a făcut o radiografie amănunțită a unui destin distrus de sistemul denumit de clasa politică „paralel”.

În cadrul unui editorial semnat pe cotidianul.ro, Aurel I. Rogojan relatează amănunte din cazul lui Ion Stan, unul dintre politicienii care au simțit puterea „statului paralel”.

„Ca un  brad lovit de trăznet și-a încheiat Ion Stan, atât cariera politică tumultuoasă, de succes și mult prea promițătoare pentru a nu-i fi curmată, cât și viața ce i-a mai rămas, după ce hăitașii statului paralel l-au trimis într-o nedreaptă și umilitoare detenție, după schema deja de notorietate a folosirii „luptei împotriva corupției”ca mjloc de înlăturarea a adversarilor care nu pot fi altfel reduși la tăcere.

Motivele pentru a se pune capăta carierei sale politice au  fost numeroase, atât din adâncul mocirlei politice interne, cât și din categoria celor vehiculate prin telegramele diplomatice către și dinspre noii comisari politici  trimiși să guverneze România.

Nu credeam că omul politic Ion Stan se va resemna. Chiar mi-a mărturisit gândul de a continua lupta  pentru idealurile sale și eram în așteptarea cuvântului său mărturisitor despre rețelele transpartinice subterane trădătoare ale intereselor naționale, intangibile și exonerate  în fața legii.

Opera sa politică, publicată în  voluminosul opus „Idealuri social democrate versus trădare națională” ( Editura Semne, București 2014) l-a consacrat drept cel mai temerar parlamentar, ale cărui declarații politice au incendiat văgăunile cozilor de topor, provocând frisoane de la stânga la dreapta eșichierului politic.

Devenise incomod căpușelor care sugeau bugetul dar și autorităților publice obligate de lege să scape țara de cozile de topor și poporul de căpușe.

Hotărât să sprijine demantelarea rețelelor oculte de putere, a constatat că nu are pe cine sprijini. Drept consecință, s-a aliat cuvântului liber din presă. Avea să constate că statul paralel a arestat  cuvintele libere și nu mai are alături de cine să continue lupta.

S-a gândit  să scrie pentru biblioteci și posteritate, dar i s-au ivit noi opreliști. Familia s-a arătat stupefiată de ce începuse să desvăluie și l-a implorat să dea prioritate vieții sale, în fața iluziei dreptății.

În același timp, însă, Ion Stan se simțea apăsat de propriile răspunderi ca parte a sistemului cu care, deși se afla în opoziție, arareori a făcut transparente  resorturile ascunse ale ocultei transpartinice, pe care manipulatorii externi reușeau să o aducă la un numitor consensual, acela al trădării. Această responsabilitati l-au oprit să de-a curs invitațiilor la dezbaterile din presă despre statul paralel și derapajele serviciilor secrete, pe care le descoperise în cei patrusprezece ani de activitate neîntreruptă în cadrul celei mai importante comisii parlamentare de supraveghere și control a sectorului de securitate.

Rațiunea ezitărilor și reținerii sale a fost de bun simț. Dacă nu a mers până la capăt, atunci când se afla în sistemul puterii, a posteori considera că nu-și găsește locul în corul lamentatorilor. Moderatorii care-l invitaseră, unii dintre ei, știau foarte bine ce ar putea să spună Ion Stan, aveau și ei informațiile esențiale, dar ar fi preferat să scoată la înaintare pe unul ca Stan, ca să dea greutate spectacolului mediatic și nu desvăluirii adevărului. Regia spectacolelor mai mult decredibilizează, decât întărește.

Declarațiile sale politice au acoperit integral spectrul marilor nenorociri naționale, dar din păcate,  au demonstrat lipsa de forță și  acțiune politică benefică a tribunei parlamentare, tot una cu tribunele improvizate de oratorii din celebrul parc simbol al democrației occidentale, unde fiecare , odată urcat, care pe un scăunel adus de acasă, care pe o lădiță recuperată dintr-un tomberon, se visează parlamentar. Pentru a evita discursurile politice în fața unei aule parlamentare goale, Ion Stan și-a depus declarațiile politice în scris.

Dezamăgit de demagogia politică instituționalizată, profund mâhnit de ce se întâmpla la nivelul conducerii Partidului Social Democrat, unde democrația nu era la ea acasă,  iar liderii afișau opulența burgheziei în căutare de respectabilitate, Ion Stan se simțea tot mai stingher, nedorit și bun doar pentru  că temeritatea opiniilor sale le mai estompa unora lașitatea.

Execuția politică a lui Ion Stan a fost negociată de greii foarte ușori ai P.S.D. cu cel mai înfocat adversar al social-democrației, căruia i s-au rugat,  să-i scape de Stan, căci altfel oculta transpartinică va fi  încurcată în treburile sale.

Au fost și oameni de onoare care au avut rectitudinea morală să bată la ușile ocultei, pentru a-l salva de la înscenarea judiciară ce avea să-i aducă o nedreaptă condamnare. Dumnezeul binomului le-a replicat că locul lui Stan este pe panoplia trofeelor.  Asta fiindcă a umilit prea mult Serviciul, vrând să demonstreze că acesta trebuie obligat să se supună controlului parlamentar. În realitate, Ion Stan a prins de câteva ori Serviciul în flagrant de abuz , incompetență și ilegalitate. Ion Stan a cerut prin două scrisori deschise întregii Comunități Naționale de Informații să-și respecte statutul de observator neutru în contextul suspendărilor din funcție a președintelui Trăian Băsescu. Cererea sa nu a fost lipsită de temei, dovadă că directorul Serviciului care s-a simțit cel mai vizat nu a ezitat să-i dea telefon la o oră foarte târzie, direct din conclavul „noi suntem aici statul”, pentru a-l amenința :„Am să pun să fii arestat  !” Și a pus poterele poliției secrete să însceneze.

Ambasadorul Gitenstein, lezat de anularea unei licitații trucate pentru subcontractorul din România al firmei americane al cărei avocat și lobby-ist fusese, a cerut și el arestarea deputatului Ion Stan. Mai mult, chir s-a deplasat personal la președintele Camerei Deputaților, pentru a influența votul în vederea încuviințării arestării. Stan le-a dejucat manopera. Au urmat apoi doi ani de simulacru de justiție și o detenție în condiții degradante și de cea mai pură tortură psihică, exceptînd ultimele  două luni dinaintea eliberării condiționate.

Ion Stan poate deveni un studiu de caz despre ce se întâmplă cu neaveniții într-un sistem politic corupt, care se conduce după precepte mafiote, impuse de lideri informali din umbra puterii aparente.  Stan a fost marginalizat când Partidul Social Democrat devenise un fel de afacere de familie, iar toate deciziile politice mari se luau în întruniri private discrete, guvernul rezumându-se doar a le legaliza. Omul care s-a opus derapajului a fost înlăturat.

Prietenii adevărați la nevoie au fost puțini.  Ion Stan va deveni mai puternic din lumea de dincolo, prin toți cei care-i vom păstra vie amintirea și-i vom cinsti memoria, ducîndu-i mai departe idealurile pentru care a fost  sacrificat.”, scrie Aurel I. Rogojan.