Decizie șocantă a fostului președinte, Traian Băsescu. Congresul PMP bate la ușă. Hotărârea este deja luată definitiv

Decizie șocantă a fostului președinte, Traian Băsescu. Congresul PMP bate la ușă. Hotărârea este deja luată definitiv

Fostul președinte Traian Băsescu, lider al Partidului Mișcarea Populară, a anunțat că va preda ștafeta unei noi echipe de conducere a formațiunii, precizând că, la cei aproape 67 de ani pe care îi are, a venit momentul să facă un pas în spate

Fostul președinte Traian Băsescu, lider al Partidului Mișcarea Populară, a anunțat că va preda ștafeta unei noi echipe de conducere a formațiunii, precizând că, la cei aproape 67 de ani pe care îi are, a venit momentul să facă un pas în spate. 

"Mâine (sâmbătă - n.r.) vom avea un congres, un congres în care vom alege o nouă conducere a partidului. Eu voi rămâne partenerul Partidului Mişcarea Populară şi senator al Partidului Mişcarea Populară. Cu certitudine, conducerea ce va fi aleasă mâine la congres va avea oricând deschisă uşa biroului meu să ne sfătuim, să-mi dau cu părerea, dar, la 67 de ani, a venit timpul, îi împlinesc în noiembrie, să predau ştafeta şi să rămân pe lângă cei care vor conduce partidul.

În orice caz, să ştiţi că în România a trecut vremea partidelor de lider, nu pentru că nu ar mai fi posibil să crească un partid cu un lider, dar s-au terminat, nu mai sunt. Şi atunci, mâine, la congres, trebuie să alegem o echipă, o echipă de oameni care au arătat până acum că vor să facă politică, o echipă de oameni capabili să facă politică şi care să se dedice politicii în perioada următoare şi să-şi asume responsabilitatea alegerilor care vor fi în 2019 şi 2020", a declarat Traian Băsescu, vineri, la conferinţa de alegere a preşedintelui PMP Diaspora, informează b1.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Băsescu a subliniat că principalul mesaj care va fi transmis cu ocazia congresului PMP va fi acela de reunificare a țării. 

"PMP este singurul partid care are în programul lui politic acest obiectiv. Este un obiectiv greu, foarte greu, dar care poate fi atins. Cel mai rău este să spunem: pentru că este greu, ne lăsăm păgubaşi. Este un drum de parcurs", a mai declarat Traian Băsescu.