Generalul Dan Voinea dezvăluie, în interviul dat lui Dan Andronic, amănunte neștiute din dosarul care provoacă insomnii multor lideri politici afl ți la cârma țării în iunie 1990

Dan Andronic: Spuneți-mi, ca să începem cu „Mineriada”, că a luat o amploare deosebită odată cu redeschiderea dosarului. Care este istoria lui din punct de vedere penal: când l-ați preluat, în ce stadiu era, până unde l-ați dus, pentru că aici s-au spus foarte multe lucruri, fără să se facă o istorie, în profunzime, a dosarului.

Dan Voinea: Primul dosar care a plecat în instanță, ca urmare a intervenției împotriva manifestanților din Piața Universității, a fost dosarul care i-a privit chiar pe manifestanții care au protestat. Au fost arestați, mulți dintre ei au fost condamnați la închisoare. Însă pentru victimele represiunii din 13-15 iunie 1990 nu s-a făcut la vremea respectivă, niciun dosar.

- Ce înseamnă la vremea respectivă?

- Mă refer la anii ’90, ’91, ’92.

- Până când...

- Până la venirea la putere a Convenției Democratice, la venirea la putere a președintelui Constantinescu. Atunci am avut eu primul dosar cu morții din 13- 15 iunie. Morții prin împușcare. Au fost identificate atunci șase victime, moarte prin împușcare, și am dispus, în anul 2000, trimiterea în judecată a generalului Mihai Chițac, care era ministru de Interne pe 13 iunie 1990, a generalului Gheorghe Andrița, care era șeful Dispozitivului de pază la Ministerul de Interne, și din acel dispozitiv s-a tras în victime, și a doi ofițeri de armată, care au dirijat acțiunile în dispozitivele din fața Magazinului copiilor, fostul Romarta, sau a restaurantului CCA. Și din acel dispozitiv s-a tras și am avut două victime.

- Din ceea ce spuneți, a fost un dosar care a vizat doar 13 iunie

. - Da, doar victimele din data de 13 iunie, din București, pentru că dosarul acesta este foarte complex. Evenimentele din 13-15 iunie 1990 nu privesc doar Bucureștiul. Am avut victime în mai multe orașe. Deci, asemănător Pieței Universității au mai fost mici Piețe ale Universității în Iași, Brașov, Timișoara, Piatra Neamț.

- Diavolul stă întotdeauna în amănunte. În momentul în care îmi spuneți că aveți un dosar complex, deja începem să ne încurcăm, pentru că vorbim de o perioadă de 25 de ani, în care nu s-a întâmplat nimic. Totuși, în 14-15 iunie am avut în jur de 20.000 de mineri și 1.000-2.000 de muncitori aduși sau, mă rog, simpatizanți FSN aduși din toate zonele țării...

-Da, din toată țara...

- În mod organizat, care au terorizat un București, care au bătut oameni, care au mutilat. Vorbim de violuri, în perioada aia.

-Ăsta-i adevărul, pentru că e vorba despre terorizarea populației Bucureștiului.

- Și n-a existat nici un dosar, asta vă întreb

. - S-au făcut zeci de plângeri. Atât din partea victimelor, cât și din partea instituțiilor în care au intrat grupurile acestea.

- Nu sunt chiar atât de analfabet juridic, dumneavoastră vorbiți de plângeri, nu de un dosar.

- Da, dar n-a existat un dosar...

- O plângere nu se transfor mă automat într-un dosar.

- Exact, nu a existat un dosar propriu-zis. În anul 2005, ca urmare a protestelor venite din partea Asociației Victimelor Mineriadei, proteste care se desfășurau săptămânal în fața clădirii Ministerului Public, procurorul general de atunci, Ilie Botoș, a făcut o întâlnire cu semnatarii acelor petiții cu șefii de secții. Și din partea Parchetului Militar m-a chemat pe mine și pe șeful secției Parchetelor Militare, generalul Samoilă Joarză. A primit toate acele memorii și m-a desemnat pe mine să mă ocup de rezolvarea lor. În anul 2005.

- Ceea ce înțeleg eu e că, până în 2005, nu a existat nici un dosar. Vorbim de absența oricărui dosar până în 2005?

- La nivelul Parchetelor Militare nu exista un asemenea dosar. Erau dosare constituite la nivelul Parchetelor de sector, care nu erau rezolvate până în 2005. - Erau lucrate, au fost audiați martori? - Nu erau lucrate. Eu le-am preluat doar cu plângerile care existau.

CV

Dan Voinea este procuror militar din anul 1982. Între 1997 și 2000 a deținut șefia secțiilor Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este cel care, în decembrie 1989, a fost desemnat procuror în cazul procesului soților Ceaușescu. La acea dată era doar maior la Direcția Procuraturii Militare. A participat la procesul Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu, întocmind rechizitoriul pe baza căruia cei doi au fost condamnați. Generalul Dan Voinea este cel care a instrumentat, pentru anumite perioade de timp, două dintre cele mai importante cazuri postdecembriste: „Mineriada 13-15 iunie 1990” și cel al „Revoluției din decembrie 1989”.

„Trebuia să existe un singur dosar”

Dan Andronic: Deci evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost despărțite în două dosare: „13 iunie” parțial rezolvat, pentru că și acolo putem vorbi de implicații mult mai mari decât cei șase morți. Iar pentru 14-15 iunie, când vorbim de un oraș devastat, de zeci de mii de mineri aduși în mod organizat pentru a teroriza populația, n-a existat nici un dosar.

N-aș numi-o chiar genocid, dar statul a terorizat populația

Dan Voinea: Acel dosar nu era un dosar constituit ca un tot unitar. Erau 700 și ceva de dosare care erau răspândite pe la Secțiile de Poliție, pe la Parchetele Locale, și care nu s-au lucrat.

- Era normal? Este o procedură normală, nu-i normal să aduni toate plângerile într-un singur loc?

- Trebuiau conexate și să existe un singur dosar. Mai existau și la Parchetul Curții Militare de Apel, la domnul Mihai Popov. Dar conexarea tuturor acestor dosare s-a făcut după 2005.

- Bun, deci n-am putea spune că acest dosar a fost tergiversat, ci am putea spune că acest dosar nu a existat până în 2005. Nu poți să tergiversezi ceva ce nu există.

- Existau dosare, dar nu s-a făcut cercetare în ele.

- Erau plângeri...

- Da, erau plângeri, dar au primit număr de dosar penal.

- Dar nu aveau toate același număr, ceea ce înseamnă că nu făceau parte din același dosar.

- Exact.

„Am mers la infracțiuni contra umanității”

Dan Andronic: Dacă ar fi fost conexate, că nu vorbim de violență conjugală, nu vorbim de doi cetățeni aflați în stare de ebrietate...

Dan Voinea: Nici eu nu am înțeles de ce nu le-au conexat.

- Nu s-a vrut să fie conexate?

- Au stat nelucrate la Secțiile de Poliție, la Parchetele de sector. S-au bucurat foarte mult când le-am luat și le-am conexat în acel „Dosar 97/P/1990”, că așa i-am dat numărul, se înregistra cu primul număr al primei plângeri. După câteva luni bune de căutare, de identificare a acestor dosare, am început procedura de identificare a victimelor. În jur de 1.054 de părți vătămate, pe care le-am chemat să le audiez pe formular de parte vătămată, să facem pentru fiecare victimă un dosar cu act medico-legal, cu martor, adică cu toată istoria victimei respective, prin ce a trecut ea. Am avut și o echipă de polițiști cu care am lucrat, polițiști criminaliști. Ne-am dus la toate sediile partidelor istorice, în 2005, și am primit acolo foarte multe materiale pe care le-am folosit ca mijloace de probă, am avut și martori. Ne-au interesat foarte mult și pagubele produse, nu numai la partidele istorice, vorbim și de redacțiile unor ziare, cum a fost și România liberă.

- Nu este o cercetare viciată de timp, după 15 ani? Probele se duc, dispar. Amintirile se estompează...

- Timpul lucrează, într-adevăr, numai că, de data asta, în ceea ce privește încadrarea juridică pentru faptele din 13-15 iunie, am mers la infracțiuni contra umanității. Pentru că victimele acestea nu erau victimele unor infracțiuni de drept comun.

A fost avertizat să nu folosească Armata

Dan Andronic: Haideți să intrăm în fondul problemei, fără să ne pronunțăm asupra dosarului. Haideți să o luăm pe bucăți. Care a fost implicarea lui Ion Iliescu în cele două momente cheie ale evenimentelor din iunie. Și mă refer la organizarea „eliberării” Pieței Universității din 13 iunie și chemarea minerilor în 14-15 iunie. Pentru că e bine să aducem aminte: în iunie 1990, Ion Iliescu era șeful statului, proaspăt ales, cu un scor zdrobitor – peste 85% din voturi. Pe 20 mai fuseseră alegerile, deci era legitim. Mare parte din organizațiile civice se retrăseseră din Piața Universității, pentru că protestul nu prea își mai avea un izvor politic. Fusese un vot prin care toate partidele istorice l-au recunoscut. Rămăseseră în jur de 60-70 de oameni în Piața Universității, care protestau făcând greva foamei. Există atunci niște momente în care Statul, prin Președinte, prin premierul de atunci, prin ministrul de Interne, primari, primarul general al Capitalei, prin SRI-ul condus de Virgil Măgureanu, se organizează împotriva cetățenilor. Este corect? Și Ion Iliescu are rolul central în această organizare.

Dan Voinea: Este adevărat, el era șeful grupului de putere, dar toți cei care făceau parte din anturajul de putere al lui Ion Iliescu s-au implicat. A fost monitorizată Piața Universității, iar venirea minerilor...

- A fost monitorizată de către cine?

- Monitorizarea a fost făcută de către cei de la Ministerul de Interne și cei de la SRI, dar și de Serviciul de Informații de la Armată.

- Virgil Măgureanu?

- Da, Virgil Măgureanu era proaspătul șef al SRI.

- ..și Direcția de Informații Militare.

- Da... Mai mult decât atât, cam cu două săptămâni înainte de 13 iunie, au fost aduși în București, din Valea Jiului, lideri de sindicat care au fost cazați la Hotel București...

- Aduși de către cine?

- Aduși de Gelu Voican- Voiculescu...

- Care era viceprim- ministru...

- Da, era viceprim- ministru... El a lucrat în Ministerul Minelor, geolog, se cunoștea foarte bine cu Burtec, ministrul de atunci al Minelor, cu liderii de sindicat din Valea Jiului. Este cel care, dacă vă aduceți aminte, îi primea mereu pe mineri. Că până în 13 iunie au mai fost grupuri de mineri care au venit în București să revendice tot felul... și au fost bine primiți, li s-au aprobat toate revendicările, li s-au mărit salariile, li s-a redus săptămâna de lucru. Minerii au avut foarte mare încredere în Guvern și, dacă vă aduceți aminte, supărarea lor a fost pe cei din Piața Universității, fiindcă nu-i lăsau pe guvernanți să lucreze.

- Asta era marea problemă a lor?

...și seara, de regulă, veneau în Piața Universității, conduși ori de Voican Voiculescu, ori de liderii de sindicat. Noi am luat de la Hotelul București situația de acolo, cine a fost cazat. Cu nume, prenume. Veneau cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, care era ministrul Apărării. Și gândeau strategii de atac împotriva manifestanților pentru eliberarea Pieței Universității. Deci n-a fost numai problema lui Ion Iliescu, toți ăștia au lucrat la acest plan. Asta s-a finalizat în ziua de 12 iunie.

- A existat un plan din 11 iunie.

- Da, și în ziua de 12 iunie, la Palatul Victoria. Acolo, ministrul de Interne Mihai Chițac a prezentat modul cum va fi organizată această represiune. Este un plan de atac semnat de Chițac și de generalul Corneliu Diamandescu, care era atunci șeful Poliției.

- Ambele întâlniri au fost prezidate de Ion Iliescu.

- De Ion Iliescu și Petre Roman.

- Stați puțin, că ierarhia Statului e clară. Președintele este peste prim-ministru. Și când prezidează o ședință a Guvernului, este mai important decât premierul.

- Exact.

- La Scroviștea, unde a avut loc prima întâlnire, era reședința președintelui Iliescu?

- Domnule Andronic, Ion Iliescu s-a comportat ca un comandant șef de stat, ca un comandant militar. Pentru că există un jurnal al acțiunilor de luptă făcut de generalul Șchiopu, locțiitorul șefului de Stat Major al Armatei, și care a ținut să consemneze toate ordinele primite ca să nu și-o mai ia de la Armată, ca la Revoluție. Și, pe 13 iunie, domnul Iliescu este amintit cu toate intervențiile pe care le-a făcut direct. Adică: „La ora nu știu care, președintele Iliescu solicită 100 de soldați să acționeze într-o anumită zonă. La ora cutare, președintele Iliescu solicită 12 TAB-uri să acționeze în zona Ministerului de Interne. La o anumită oră, președintele Iliescu ne solicită să acționăm cu gaze lacrimogene împotriva manifestanților”. La un moment dat, generalul consemnează: „I-am atras atenția domnului președinte să nu folosească Armata, că nu e cazul. Domnul președinte insistă”. Dar mai este o consemnare, foarte interesantă, și haideți să o analizăm un pic. Sună domnul Iliescu și spune că... deci după ce cheamă TAB-urile la Ministerul de Interne...

- TAB-urile erau fără muniție de război?

- Deci, după ce cheamă TAB-urile, după ce cheamă militari, domnul Iliescu spune că pe clădirea Ministerului de Interne flutură steagul legionar, deci este o mișcare legionară și să se acționeze ca atare.

- Dacă vreți, vă dau și citatul: „În cursul după-amiezii, asta spune Ion Iliescu, acțiunile violente ale elementelor extremiste legionare s-au intensificat. Au fost atacate și incendiate clădirea Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și Casei de modă (toate sunt în aceeași zonă), personalul fiind blocat în interior. Au fost distruse un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine și localuri publice, încercările pompierilor și ale forțelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleași elemente anarhice legionare. Este clar că ne aflăm în fața unei tentative organizate, pregătită din timp, de a răsturna prin forță conducerea țării, aleasă în mod liber și democratic la 20 mai”.

- Asta o spune public. Dar ce vă spun acuma, e din ordinul dat celor de la Armată. Dacă ne întoarcem în timp, în decembrie 1989, vedem că marea majoritate a victimelor, tocmai ca urmare a unor asemenea ordine, puteau să atace Ministerul de Interne, militarii de la Armată.

N-aș numi-o chiar genocid, dar statul a terorizat populația

Dan Andronic: M-am uitat și la momentul asedierii instituțiilor, în 13 iunie. Deci acele „elemente anarhice” de care vorbește Ion Iliescu sunt un grup de 40-50 de oameni, care s-au dus să ceară eliberarea manifestanților arestați.

Dan Voinea: N-au atacat. Marian Munteanu a spus: „Haideți să-i eliberăm pe cei reținuți”. Cam așa au plecat ei din Piața Universității. S-au dus acolo.

- Dar nu vorbim de mii de oameni, nu vorbim de elemente organizate, care au atacat cu arme de foc sau au aruncat cu niște pietre în geam, ci de un grup mic care cere eliberarea celor arestați. După care, la SRI ce se întâmplă, dau foc la arhive... începe să iasă fum.

- ...la etajul patru. Nu era SRI-ul acolo, era Direcția de Contrainformații Militare.

- În sfârșit... dar și Berevo ieștiul era legat tot de aceste evenimente. Încep să dea foc la etajul patru, deși manifestanții erau jos. La Ministerul de Interne tot așa, înțeleg că începe să iasă fum pe niște geamuri, nu se știe dacă din cauza unor sticle cu benzină aruncate sau s-a dat foc din interior. Deci, din 13 iunie, Iliescu, cu Petre Roman, cu Stănculescu, cu Chițac - demnitari ai statului român în funcții - aduc în jur de 700- 800 de militari ca să scoată 60-70 de demonstranți, după care dau foc la autobuze, țineți minte episodul, este celebru. Totul este o înscenare, un complot, care trebuia să justifice o represiune împotriva populației. Este corect?

- Da.

- Și asta cum se numește?

- N-aș numi-o chiar genocid, dar gândul ne duce la un moment dat, dacă adunăm victimele... când statul terorizează populația. Ce-am constatat, că am făcut dosarul cu victimele ucise. Problema lor era ca să deplaseze manifestanții din Piața Universității și nu întâmplător i-au dus la Ministerul de Interne. La Interne nu exista arest, nu era niciun arestat acolo, dar li s-a spus că sunt. În Ministerul de Interne exista un dispozitiv de pază, care avea ordin și consemn să tragă în cei care forțau intrarea. Ați înțeles? Deci i-au dus pe oamenii ăștia la trăgători. Care erau în legitimă apărare și au tras. Chestiunea este că pe certificatul medico-legal al fiecărei victime, medicul legist a descris leziunea de împușcare: intrarea glonțului și ieșirea glonțului. Și toate victimele erau împușcate din spate, deci nu au atacat. Un tânăr i-a adus mâncare lui taică- su, care era polițist la Capitală. I-a lăsat pachetul, a plecat și l-au împușcat din spate. O femeie ieșise de la metrou și se ducea spre locuința ei, era în trecere pe acolo. Deci, victime care nu au avut legătură cu Piața Universității. Deci, niciuna din aceste victime nu a avut legătură cu Piața Universității.