Dan Voiculescu a primit o LOVITURĂ GREA din partea magistraților. DECIZIA are legătură cu toate CĂRȚILE SCRISE ÎN DETENȚIE: „Petentul NU A FĂCUT DECÂT SĂ PROFITE de carenţele legislaţiei”

Dan Voiculescu a primit o LOVITURĂ GREA din partea magistraților. DECIZIA are legătură cu toate CĂRȚILE SCRISE ÎN DETENȚIE: „Petentul NU A FĂCUT DECÂT SĂ PROFITE de carenţele legislaţiei”

Dan Voiculescu a primit o lovitură grea din partea magistraților.

Fostul senator Dan Voiculescu a înaintat la începutul lunii decembrie o cerere de eliberare condiţionată, respinsă însă de magistraţii Judecătoriei Sectorului 5. În motivarea judecătorilor se arată că lucrările scrise de Voiculescu în penitenciar nu sunt de natură a dovedi că acesta s-a îndreptat, fiind doar un mod de a câştiga zile mai uşor pentru a fi eliberat mai repede prin exploatarea lacunelor legislaţiei, conform Mediafax.

„Lucrările realizate de către petent în perioada detenţiei nu sunt de natură a dovedi că acesta s-a îndreptat şi poate executa restul pedepsei în stare de libertate. În realitate, petentul nu a făcut decât să profite de carenţele legislaţiei din domeniu pentru a putea obţine cât mai uşor zile câştig, urmând astfel a fi liberat mai repede. Printre aceste lacune ale legislaţiei, pe care petentul le-a exploatat cu nonşalanţă, se numără lipsa unei modalităţi concrete de control a activităţii pe care persoanele condamnate le desfăşoară în timpul programului de lucru, lipsa unei verificări efective a conţinutului lucrării, acordarea aceluiaşi număr de zile câştig indiferent de tipul de lucrare realizată (judecătorul cauzei reaminteşte că petentul a obţinut 60 de zile câştig pentru 2 studii la care a lucrat, potrivit tabelului de pontaj, în total 4 ore), lipsa unor criterii legale care să permită comisiei de liberare condiţionată să verifice modalitatea de întocmire a lucrării şi să refuze acordarea zilelor câştig”, se arată în motivarea instanţei.

Potrivit sursei citate, pentru patru din cele 11 lucrări ştiinţifice întocmite de Dan Voiculescu, respectiv «Omenirea încotro?», «Dezvoltarea Economică», «Economia Românească» şi «Investiţiile străine–vector al dezvoltării economice», nu există un tabel de pontaj, astfel că instanţa nu poate constata că Dan Voiculescu a redactat lucrările în penitenciar.

Dan Voiculescu este încarcerat la penitenciarul Rahova din august 2014, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la zece ani de închisoare, în Dosarul ICA (n.r. - privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare).