Criza de anestezice din spitale ar putea înceta săptămâna viitoare

Criza de anestezice din spitale ar putea înceta săptămâna viitoare

Spitalele din România se confruntă, de aproape două luni, cu o criză de miorelaxante, anestezice utilizate în cazul intervențiilor chirurgicale.

 Zilele acestea criza s-a acutizat. Consecința este aceea că unele spitale (la Brașov, la Iași) au început să amâne operațiile (din nou). Sunt luate în calcul doar urgențele. Vestea bună este că această criză ar putea înceta la începutul săptămânii viitoare. „În România urmează să intre 3.500 de cutii ( 35.000 de flacoane, care nu vor fi etichetate în limba română) și alte 10.000 de flacoane de la alt furnizor (acestea vor fi etichetate în limba română)”, după cum ne-a declarat dr. Nicolae Fotin, președintele Agenției Naționale a Medicamentului. Criza a apărut după ce, de pe piața din România, s-a retras un furnizor. La nivel național, anul trecut, s-a făcut o estimare din care a reieșit că ar fi nevoie de 15.000 de flacoane de miorelaxante, dar anul acesta fiecare DSP va trebui să facă o nouă estimare și se pare „că necesarul este sensibil mai mare”, a adăugat dr. Nicolae Fotin.

Ne puteți urmări și pe Google News