Creştere spectaculoasă a traficului. Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa, în topul european
- Carmen Andrei
- 15 mai 2017, 13:34
Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu au fost clasate de către Airports Council International – Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru al anului 2017.
“Astfel, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creștere de 21,4% a traficului aerian, a ocupat al cincilea loc, după aeroporturile Reykjavík-Keflavik (Islanda), Kiev, Larnaca (Cipru) și Malta, la categoria aeroporturilor cu 5 – 10 milioane de pasageri pe an, iar Aeroportul Băneasa a înregistrat o creștere de 679% și a ocupat primul loc la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, fiind urmat de Nis (Serbia), Oradea, Mykonos (Grecia) şi Zadar (Croația).”, au declarat oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
În primele trei luni, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri/an, clasamentul este: Moscova Sheremetyevo, Manchester, Londra Gatwick, Amsterdam, și Oslo. La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri/an, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Varșovia, Sankt Petersburg, Lisabona, Praga și Bruxelles.
“Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele trei luni ale anului 2017, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 2,6 milioane pasageri și 28.249 mișcări de aeronave (aterizări și decolări)”, apreciază CNAB.
Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 6,9%. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european, de 3%. Astfel, în primele opt luni ale anului 2016, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 8,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.