Editura Evenimentul si Capital

CORESPONDENȚĂ DIN SUA. Iohannis a discutat la Casa Albă cu vicepreședinte SUA: "Biden și-a exprimat mulțumirea pentru mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției"| GALERIE FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden
Autor: | | 7 Comentarii | 2062 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Acesta a fost așteptat la aeroport de ambasadorul României în SUA, George Maior, care a și participat la întâlnire. De asemenea, întâlnirea lui Iohannis cu vicepreședintele SUA a durat cu 5 minute mai mult decât timpul stabilit inițial. Președintele SUA, Barack Obama s-a aflat la New York, la ONU.

La finalul discuției, președintele Iohannis a susținut o scurtă declarație de presă:

  •  A fost o întâlnire foarte bună, foarte caldă, care a durat mai mult de o oră
  • Am discutat despre Parteneriatul Strategic Romania -SUA, împreuna am evoluat. Acest parteneriat este bun, puternic, partea politică și militară este excelentă, am convenit să lucrăm și pe partea economică, am discutat despre situația din România
  •  Biden și-a exprimat mulțumirea pentru mersul lucrurilor in domeniul combaterii corupției, încrederea în continuarea acestui demers, am discutat despre securitatea României având în vedere că suntem într-o zonă cu probleme, situația din Ucraina, dar și noua bază de la Deveselu.
  •  Am concluzionat că avem o colaborare foarte bună
  • Am discutat evident, despre criza în care ne aflăm în Europa, numărul mare de refugiați și modul în care vedem această criză.
  • I-am spus că în noiembrie organizăm un mini-summit NATO și l-am invitat

Vicepreședintele american Joe Biden, a vizitat România de două ori, în 2009 și 2014. Joe Biden l-a sunat pe Klaus Iohannis anul trecut, după alegerea sa ca președinte, pentru a-l felicita.

Tot astăzi, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, vor participa la recepţia tradiţională oferită de preşedintele SUA Barack Obama cu ocazia Summitului ONU. 

Şeful statului şi-a început joi vizita oficială în SUA. În prima zi a vizitei sale, el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai unor investitori instituţionali şi bănci de investiţii. 
 
Vineri, şeful statului a participat la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015. Pentru prima dată Papa Francisc a susţinut un discurs. Seara, Klaus Iohannis a participat la un dejun cu conducerile unor companii multinaţionale americane prezente sau care doresc să investească în România. De asemenea, el a avut întâlniri cu preşedintele celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Mogens Lykketoft, şi cu omologul său din Turkmenistan, Gurbangulî Berdâmuhamedov.
 
Sâmbătă, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu comunitatea de români din New York, dar şi cu omologul său chinez, Xi Jinping, iar ieri a susținut primul său discurs în fața Adunării Generale a ONU.
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate