Concordia Chiajna a reușit să se salveze de la retrogradare, la finalul ultimei etape din Liga I.
„Alb-verzii” au câștigat trei puncte în meciul cu Petrolul, disputat pe teren propriu, scor 3-2 și i-au trimis în eșalonul secund pe cei de la FC Brașov și Gaz Metan Mediaș, care au remizat în jocul direct, disputat sub Tâmpa, scor 0-0.
„Un simulacru de meci”
Oficialii medieșenilor nu s-au împăcat cu eșecul din acest sezon și au vorbit despre un blat între Concordia și Petrolul. „Un simulacru de meci, asta a fost la Chiajna. Dacă noi băteam cu 1-0 pe Braşov, Concordia ar fi câştigat la două goluri diferenţă cu Petrolul. O ruşine, asta s-a întâmplat!”, a acuzat Ioan Horoba, președintele Gazului.
Astfel, la finalul campionatului, cele șase echipe care au luat calea eșalonului secund sunt: Gaz Metan, FC Brașov, „U” Cluj, Rapid, Oțelul Galați și Ceahlăul.