Comisia de Etică: Olguţa nu a plagiat. LOV: Îi dau în judecată pe toți cei care au pus la cale acest atac politic

Comisia de Etică: Olguţa nu a plagiat. LOV: Îi dau în judecată pe toți cei care au pus la cale acest atac politic

Consiliul Naţional de Etică a publicat vineri verdictul în cazul tezei de doctorat a primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, la mai bine de 8 luni de la depunerea sesizării.

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării stabileşte, pe baza analizei tuturor informațiilor aflate la dispoziție și menționate în prezentul Raport, că acuzațiile de plagiat nu se susțin și că totalul elementelor plagiate reprezintă sub 5 la sută din volumul lucrării.

 “Am lucrat o teză de doctorat de care sunt mândră, ani de zile, cercetând un sociolog interzis decenii la rând și prezentând pentru opinia publică tezele celui care a inventat " teoria elitelor". In plus, am tradus "Tratatul de sociologie generală" de Vilfredo Pareto, din italiană, cuprinzând aproape 2000 de pagini. O muncă pentru care nu am primit niciun fel de apreciere de la școala romanească de sociologie, ci dimpotrivă, am fost batjocorită pe parcursul unui an întreg”, a scris Olguta Vasilescu pe facebook.

Comisia de Etică si Şcoala Doctorală a Facultăţii de Sociologie a Universităţii din Bucureşti au cerut anul trecut un raport privind lucrarea Olguţei Vasilescu. Referatul arăta "existenţa în cuprinsul tezei a unor pasaje neatribuite conform normelor academice, precum şi faptul că un capitol al tezei, al VII-lea, este preluat integral de pe internet, fiind vorba de un text care nu are autor.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a înştiinţat Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) că s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat cu titlul „Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, susţinută în anul 2007 de către Lia Olguţa Vasilescu în cadrul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti. Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a solicitat şi analizat un referat de expertiză, care sesizează existenţa în cuprinsul tezei a unor pasaje neatribuite conform normelor academice, precum şi faptul că un capitol al tezei, al VII-lea, este preluat integral de pe internet, fiind vorba de un text care nu are autor. „Deoarece autoarea tezei de doctorat, doamna Lia Olguţa Vasilescu, a ocupat şi ocupă funcţie de demnitate publică, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a transmis cazul spre soluţionare către CNECSDTI.

În urma verificărilor, CNECSDTI a constatat: "elementele listate ca „detectate” în sesizare și, drept urmare, declarate a fi suspectate de plagiat, se regăsesc sub forma unor grupări de cuvinte disparate care nu reprezintă formulari de idei, concepte, etc.

Ele constituie, de regulă, o concentrație inferioară unui volum procentual de 1% din întregul text al Tezei de Doctorat. Textul apărut pe internet și folosit ca bază a analizei de plagiat reprezintă, de fapt, o postare proprie a Dnei Dr. Lia Olguța Vasilescu preluată de dumneaei din Teza proprie de doctorat, data postării fiind ulterioară datei de susținere a Tezei. Drept urmare, acest text, care constituie și o parte principală în formularea acuzației, nu poate fi considerat ca bază incriminatorie de plagiat", se arată în raport.

Olguta: A fost atac politic

Olguta Vasilescu susține că scandalul plagiatului a fost un atac politic: “Ia să vedem câte emisiuni îmi dedică acum B1 tv ca să își ceară scuze, după ce pe toată perioada Craciunului de anul trecut au susținut aberațiile unei băsiste notorii sau dacă Pro tv își va începe jurnalul de știri cu titlul "Olguța Vasilescu NU a plagiat în teza de doctorat", după ce data trecută a lansat acuzații mizerabile fără vreun fundament. Cum am anunțat deja, mă voi adresa instanței depunând plângere împotriva tuturor celor care au pus la cale acest atac politic”.

Lia Olguţa Vasilescu a susţinut în 2007 teza de doctorat „Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, în cadrul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti, sub coordonarea prof. univ. dr. Dumitru Otovescu.

Vezi raportul AICI