Cine este omul care o răsfăța la Monaco pe șefa-general de la SRI
- Magda Spiridon
- 20 ianuarie 2017, 15:42
Fostul deputat Cristian Rizea, trimis în judecată pentru trafic de influență și spălare de bani, pare a fi cel mai sărac politician. Cu toate acestea, el ar fi plătit vacanța de lux a generalului SRI Elena Istode, de la Monaco și Cannes. De altfel, după cum reiese din fotografiile publicate de jurnalistul Ion Cristoiu, Rizea și soția sa, Josette, au petrecut împreună cu șefa acoperiților din SRI.
Din declarațiile de avere completate de-a lungul anilor, reiese că Rizea a trăit doar din salariul de parlamentar și că nu are mașină sau casă. Trimis în judecată de DNA pentru că ar fi cerut mită 300.000 de euro de la un om de afaceri, Rizea a fost implicat în mai multe tranzacții suspecte.
Fostul deputat şi-a început cariera politică în 1999. Între 2000-2002 a fost director de cabinet al ministrului Tineretului şi Sportului, iar între 2002-2006 - director general al Autoritatății Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), funcţie pe care a ocupat-o până în 2006, când a fost demis de preşedintele instituției, Karoly Borbely, după o serie de acuzaţii legate de deturnări de fonduri europene. Din 2008 și până 2016 a fost deputat PSD şi lider PSD pentru Diaspora. A vrut să candideze la Primăria Sectorului 5, însă DNA i-a stricat planurile. Din 2002 este căsătorit cu Niculina Ana Maria Suditu, care și-a schimbat în Josette Ane Marie Rizea.
Are doar un loc de parcare și bijuterii în valoare de 93. 500 de euro
În ultima declarație de avere, completată pe 14 iunie 2016, Rizea a trecut că deține un loc de parcare de 22 mp și bijuterii în valoare de 93. 500 de euro. În rest, nu are case, mașini sau conturi bancare. La venituri a trecut leafa de parlamentar, de 59. 106 lei, indemnizația de creștere a copilului - 7. 134 lei, salariul pe cinci luni al nevestei - 4.771 lei și alocația copilului – 504 lei.
Vacanță la Monaco. Cristian Rizea, alături de generalul SRI Elena Istode (mijloc) și de soția sa, Josette
De-a lungul timpului, numele lui Rizea a apărut în mai multe scandaluri legate de tranzacții dubioase, însă el a negat tot timpul, susținând că ”sunt victima unor comenzi politice, pentru că sunt foarte vocal și spun lucrurilor pe nume”.
”Cristi – Ferrari” și-a trecut bolidul pe numele șoferului
În 2011, Evenimentul zilei scria că Rizea şi-a cumpărat un Ferrari 430, estimat la aproximativ 200.000 de euro. Realizând că ar putea bătea la ochi, el a trecut bolidul pe numele şoferului său, Ion Găzaru. Metoda n-a fost una nouă: Rizea a mai folosit o limuzină Mercedes Clasa S, care era înmatriculată tot pe numele şoferului. De altfel, acesta din urmă deţinea şi acţiuni în mai multe societăţi comerciale, alături de rude ale deputatului Rizea.
Misterul celor 300.000 de euro
Tot în 2011, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au descoperit că Rizea nu poate să justifice suma de 300.000 de euro și că a derulat tranzacţii bancare suspecte, de aproape 1.000.000 de euro, dar şi că s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor. Prin urmare, au cerut confiscarea banilor, dosarul fiind înaintat atât Curţii de Apel Constanţa, cât şi Oficiului pentru Spălarea Banilor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Pe data de 14 octombrie 2015, judecătoarea Elena Carina Gheorma, de la Curtea de Apel Constanţa, a respins acţiunea ANI, însă reprezentanţii Agenţiei au atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Trimis în judecată pentru trafic de influență și spălare de bani
Câteva luni mai târziu, pe 22 martie 2016, Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României la acea dată, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (două fapte). În același dosar, omul de afaceri Lucian Colţea este cercetat pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani.
Contracte de împrumut fictive
Procurorii îl acuză pe Rizea că, în perioada septembrie - decembrie 2009, acesta ar fi pretins de la Lucian Colțea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi".
În anul 2009, susțin anchetatorii, Rizea ar fi primit 300.000 de euro pentru a interveni la cele două instituţii "astfel încât o persoană din familia lui Lucian Colțea să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna".
Ulterior, în cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, Rizea i-ar fi abordat pe doi dintre martori şi le-ar fi spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, dacă va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.
Acuzat de frate că i-a tocat banii
Un alt scandal în care a fost implicat Rizea este legat de vânzarea unei vile. În 2006, acesta a cumpărat în numele fratelui său, de la Dan Şova, o vilă la un preţ de 142.000 de euro, apoi după 5 ani i-a revândut-o lui Șova cu suma de 300 de mii de euro. Numai că experţii imobiliari au evaluat vila din spatele Guvernului, situată pe strada Louis Blank, de la nr. 19, la 1,6 milioane de euro, după cum dezvăluia EVZ într-un articol din 2011.
Bogdan Rizea a depus plângere penală, acuzând-și fratele că i-a vândut abuziv lui Șova toate proprietățile pe care i le lăsase prin procură și că fostul depuat ar fi cheltuit în total un milion de euro, bani din care și-ar fi cumpărat un Ferrari și ar fi petrecut o vacanță la Monte Carlo.