Editura Evenimentul si Capital

Cine a furat capul spioancei Mata Hari?

Mata Hari. Spioana?
Autor: | | 5 Comentarii | 1488 Vizualizari

Mata Hari a fost împușcată la 15 octombrie 1917. Cu toate că s-au scris multe cărți despre ea, cu toate că s-au făcut multe filme, nimeni nu înțelege cum a ajuns această femei fascinantă să fie executată pentru spionaj.

Mata Hari a fost executată pentru spionaj. La 16 octombrie 1917, ziarul „Le Petit Parisien” anunța pe prima pagină:„Spioana Mata-Hari a fost împușcată ieri dimineață la Vincennes”.  Ziarul amintea de activitățile sale de spionaj în favoarea Germaniei, de faptul că dansatoarea Mata Hari sau spioana Marguerite Gertrude Zelle a înșelat inimile francezilor, care au primit-o cu brațele deschise. Etc. Etc.

Ceea ce uimește, deși vorbește de faptele urâte ale spioanei,  ziarul publică o fotografie interesantă a dansatoarei. De pe prima pagină te privește adânc, liniștit, frumos, correct și elegant îmbrăcată, nu tu costum de dansatoare, nu tu extravaganțe, nimic vulgar, nimic… o femei superbă. Frumoasă, o doamnă care poate intra oricând, oriunde, în orice salon de bun simț și nu naște suspiciuni. Nici alte remarci, decât, cel mult, față de eleganța și frumusețea ei.

 În fine, cum am moștenit, ca atâți alții,a ceastă idée că Mata Hari a fost cea mai mare spionaă a tuturor timpurilor… Îmi pare rău, dar…

Dar scriitorul Paulo Coelho nu s-a lăsat impresionat de această moștenire istorică. A căutat, a scormonit prin arhive și a scris „Spioana”. Un volum senzațional. Senzațional nu pentru că se referă la costumele  furmaosei Mata Hari. Nu! Ci pentru că ne spune câteva lucruri care ne fac să ne mai apelcăm puțina supra moștenirii „istorice”. Ia să vedem ce întrebări ni se nasc: Mata Hari chiar a spionat pentru Germania? Mata Hari chiar a trădat? Cei care au acuzat-o chiar aveau dovezi? Cum de au părăsit-o, dintr-odată, toți cei care îi stăteau la picioare, cei care îi cumpărau cadouri scumpe?  „magazinele de la care îți făceai cumpărăturile au fost declarate suspecte și diferite ziare au ținut să publice facturile tale neplătite”.

În anul 1947, procurorul care a instrumentat cazul „i-a destăinuit sctiitorului Paul Guimanrd că întregul proces s-a bazat pe deducții8, extrapolări și supoziții, încheindu-și mărturisirea astfel: „Între noi fie vorba, dovezile pe car ele aveam erau atât de sărace, încât n-ar fi fost de-ajuns nici cât să pedepsești o pisică”.  (pagina 199, „Spioana”, Paulo Coelho, Editura Humanitas Fiction).

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate