Chioșcul din Retezat a fost desființat. Altul stă să apară
- Ciprian Iancu
- 20 august 2014, 00:00
După ce EVZ a publicat articolul „Manelizarea Retezatului”, Administrația Parcului Național a anunțat că își retrage aprobarea dată pentru funcționarea unui chioșc cu băuturi și produse alimentare în „parcarea” de lângă Poiana Pelegii, una dintre principalele porţi de acces pe traseele masivului muntos.
„Am luat această decizie pentru că proprietarul nu a respectat două dintre condiţiile impuse de noi: nu a mutat pavilionul astfel încât să nu mai deranjeze trecerea pe potecă spre poiana efectivă şi, în plus, am avut informații că a continuat să vândă bere pe-ascuns”, declară şeful Administraţiei PNR, Zoran Acimov. Îngrijorător este însă că acesta spune că ar fi făcut un sondaj printre turiști, iar trei sferturi ar fi zis că sunt de acord cu un chioșc.
O decizie va fi luată însă abia după ce va fi consultat Consiliul Științific al Parcului. La finele lui iulie, Administraţia PNR şi-a dat acordul ca un întreprinzător să vândă în Poiana Pelegii băuturi şi produse alimentare. În primele zile de funcționare, berea, micii și manelele au fost la ele acasă.