Cele mai cumplite accidente din istoria României. Cum au murit 118 oameni arşi într-o biserică

Cele mai cumplite accidente din istoria României. Cum au murit 118 oameni arşi într-o biserică

În afară de durere sufletească, emoţie, compasiune şi solidaritate, incendiul de la clubul Colectiv a trezit în memoria românilor momente terifiante în care s-au pierdut multe vieţi omeneşti.

Dezastrele, calamităţile naturale, accidentele sau incendiile fac parte din istoria fiecărei ţări, iar în ceea ce priveşte România, cele mai cumplite dintre acestea se regăsesc în lista de mai jos.

Incendii

În anul 1930, oamenii au intrat să se roage la slujba din Vinerea Mare, dar 118 dintre aceştia au murit în incendiul de la biserica din Costeşti, Argeş, cei mai mulţi fiind copii. Biserica din lemn avea o uşă mică care se deschidea spre interior, astfel că în momentul în care focul a izbucnit de la o lumânare, cei din spate s-au îmbulzit spre ieşire, ceea ce i-a făcut pe cei din faţă să nu poată deschide uşa.

În 2010, la maternitatea Giuleşti mureau arşi şase bebeluşi, iar cinci au rămas cu urme adânci, din cauza unei instalaţii electrice improvizate.

Tot în 2010, la centrul comercial Dragonul Roşu a murit un pompier ce încerca să stingă flăcările. Peste bărbat s-a prăbuşit o structură metalică în timp ce încerca să îşi salveze un coleg. Drama familiei a continua: tatăl pompierului s-a sinucis pentru că nu a suportat durerea pierderii copilului.

În 2014, trei fete au ars după ce un incendiu a cuprins un restaurant libanez, un club şi un cazinou din Constanţa, iar alte trei persoane au fost intoxicate cu fum.

Accidente rutiere

În 1980 au murit 48 de oameni după ce un autobuz care circula pe ruta Suceava - Botoşani s-a răsturnat de pe un pod într-o mlaştină adâncă, la Hunţani, în judeţul Botoşani.

În 2004, în comuna Mihăileşti a explodat un camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Au murit 18 persoane, iar alte 13 au fost rănite.

În 2009, un microbuz cu 16 persoane la bord a fost lovit de un tren de persoane în apropierea gării localităţii Scânteia. Au decedat 14 persoane, iar alte trei au fost rănite grav.

În 2013, un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie de pe podul Grlo din Muntenegru, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane. Alţi 29 de pasageri au fost răniţi.

Accidente aviatice:

În 1995, o aeronavă care circula pe ruta Bucureşti- Bruxelles s-a prăbuşit în apropierea localităţii Baloteşti, la două minute de la decolare. Şi-au pierdut viaţa 60 de persoane, dintre care 11 membri ai echipajului şi 49 de pasageri.

În 2014, avionul care transporta o echipă de cadre medicale de la Bucureşti la Oradea a aterizat forţat în munţii Apuseni, de la o altitudine de 1.400 m. În accident au murit comandantul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aurelia Ion.

Accidente chimice

În 1971, s-a produs un dezastru provocat de ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara. Într-un sfert de oră au fost distruse şase blocuri de locuinţe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, şapte locuinţe individuale şi 24 de gospodării. Au murit 89 de oameni şi alţi 76 au fost răniţi.

În 1979, la Întreprinderea de Medicamente Bucureşti a explodat un vagon cisternă cu amoniac lichefiat, iar din cauza deflagraţiei au murit 27 de persoane şi au fost peste 175 intoxicaţi grav; de asemenea, zona a fost contaminatã pe o suprafaţã de 1,5 Km2.

Cutremure

Puternicul cutremur din 1977 a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde. Au fost înregistrate 1.500 de victime, majoritatea în Capitală. În ţară au fost 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. 

 

 

Acum au ieşit părinţii din biroul meu şi la fel ca şi ei, sunt cu moralul la pământ, pentru că este foarte greu să vezi cum se stinge viaţa unui copil de 26-27 de ani, în mâinile tale şi oricât te-ai strădui să nu poţi să îl salvezi“, a declarat acesta.

Până acum, în urma incendiului de vineri seara, au murit 32 de persoane, 89 sunt în stare gravă, în total fiind peste 180 de răniţi.

Toţi cei trei patroni de la Colectiv au fost reţinuţi. Administratorii clubului Colectiv au fost aduși, luni, la Parchetul General pentru audieri. Costin Mincu, Alin Anastasescu și Paul Gancea, acționari și administratori ai clubului, au fost aduși cu mandat și au stat în anchetă vreme îndelungată. Cei trei sunt acuzaţi  de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Pentru ucidere din culpă, Codul penal prevede pedeapsa maximă de 12 ani de închisoare. Detalii aici.

Poveştile celor decedaţi sunt impresionante

Claudiu Petre este una dintre victimele care a decedat în urma incendiului din Club Colectiv, de vineri seara. Avea 36 de ani şi în urmă incendiului ar fi suferit mai multe arsuri la nivelul feţei. Mai mulți martori oculari ai tragediei povestesc că tânărul s-a comportat că un erou intrând de două ori în club pentru a-şi salva prietenii. Apoi nimeni nu l-a mai văzut. Familia şi prietenii l-au căutat cu disperare timp de mai mult de 36 de ore de la producerea tragediei. Trupul neînsufleţit al lui Claudiu Petre a fost identificat în cele din urmă la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti. Detalii aici.

 

 

Alexandra Matache este o altă victimă a incendiului din clubul Colectiv. Tânăra a murit duminică seara, pe patul spitalului Bagdasar. Fata, care lucra în Mojo, un club din Centrul Vechi al Capitalei, a ajuns la spital având doar un plămân şi un rinichi funcţional. Alexandra a terminat Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele de Comunicare, din cadrul Universităţii Bucureşti. Detalii aici.

 

 

O altă poveste tragică este cea a lui Andrei Ştefan Hamed, elev în clasa a X-a, la Liceul de informatică Tudor Vianu, din București. Andrei a fost călcat în picioare de zeci de persoane, însă a reuşit să iasă viu din club. Mama băiatului a ajuns imediat la faţă locului, şi-a căutat băiatul şi l-a luat în braţe. Ceea ce a urmat este greu de descris: ”Se uită la ea şi o întreba:”Nu o să mor mami?Nu o să mor, nu?” Mama lui plângea în hohoe şi îl ţinea în braţe. Apoi, starea lui s-a înrăutăţit şi din păcate, Andrei a murit, din cauza intoxicaţiei, care a fost prea puternică, şi a aerului fierbinte care i-a ars organele”, a declarat un martor. Detalii aici.

 

 

De asemenea, Maria Ion, care lucra ca femeie de serviciu la Colectiv, a murit. Maria Ion nu ar fi trebuit să se afle în acea seară în local. Fiind însă singurul sprijin pentru cinci copii (patru minori și unul major) și pentru un tată grav bolnav, ea s-a grăbit să înlocuiască o colegă și să câștige astfel 100 de lei. În club, femeia lucra la negru. Trupul i-a fost găsit, strivit, pe unul din holurile de acces. Detalii aici.

 

Alte două tinere, Diana Enache şi Carmen Opriţă, au fost găsite moarte în club. Acestea erau pietene bune şi colege de apartament, iar în momentul critic se aflau în toaleta clubului. Diana Enache avea doar 25 de ani. Când au găsit-o se ţinea de mâna cu prietenă ei, Carmen Irina Opriţă, cu un an mai mică. Detalii aici.

 

Citeste si: CORMARUL de la COLECTIV. Părinţii cu IMIMA FRÂNTĂ îşi îngroapă copila. Mama Karinei, una dintre fetele arse în iadul de la Colectiv: Chipul ei era trist, probabil că a suferit mult acolo

Ne puteți urmări și pe Google News