Cei zece pacienţi care urmează să fie trataţi în spitale din străinătate au plecat din România luni dimineaţă
- Anca Lupescu
- 9 noiembrie 2015, 08:02
Zece pacienți au plecat luni dimineaţă cu avionul de tip C17 al NATO în spitale din străinătate. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a anunţat încă de duminică seara că vor fi transferaţi doar 10 pacienţi, pentru că starea a doi dintre ei s-a înrăutăţit şi nu permite transferarea în alte spitale.
"Echipajul medical este asigurat de SMURD Mureș și Cluj. Am păstrat colegii de la București pentru misiunile viitoare care se vor executa, dacă va fi cazul. Nu mai plecăm în Finlanda. Se va pleca acum către Marea Britanie. Pacientul care era stabilit să ajungă în Finlanda va fi luat în Marea Britanie și un alt pacient în Norvegia. Echipajul se va odihni acolo și se va întoarce la București mâine. Aeronava Spartan era gândită pentru Budapesta. La Budapesta nu mai putem trimite pacienți grav la acest moment. Acolo este amânat, este în stand by. Pentru Londra, de ieri s-a intrat în discuție de a merge cu un Hercules, dar care făcea cel puțin șase ore până în Londra. MApN s-a folosit de anumite ore care le are în fiecare an la un grup de transport al NATO. Acest avion face parte din acest grup. Am folosit orele noastre ca să vină avionul și să transporte pacienții în Anglia, cât mai repede, și în Norvegia", a explicat secretarul de stat în MAI.