CE trebuie să ştii dacă vrei să-ţi deschizi un magazin online
- Dinu Boboc
- 11 ianuarie 2016, 13:01
Antreprenorii care vor să-şi deschidă online îşi pot recupera banii investiţi încă din primul an de funcţionare. Cu condiţia să-şi facă bine temele.
Investiția inițială depinde de specificul fiecărui magazin online, mai precis de ce produse sunt vândute acolo, consideră Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.
„Lansarea unui magazin de nișă, cu puține produse în ofertă, costă mai puțin decât lansarea unui magazin online de electronice. În cazul QuickMobile, investiția inițială a fost, în 2005, de 10.000 de euro. Eram patru angajați: eu, soția, contabilul și încă o persoană care se ocupa de vânzări și logistică”, a declarat Ţiboc pentru EVZ.
În cazul QuickMobile, s-a reușit transformarea investiției inițiale, de 10.000 de euro, într-o cifră de afaceri de 400.000 de euro, în primul an de existență. Vânzarile au „explodat” ulterior, iar veniturile din al doilea an s-au ridicat la 1,7 milioane de euro.
„Dacă magazinul online are succes, investiția inițială poate fi recuperată încă din primul an, uneori chiar mai repede. Totuși, acum condițiile din piață sunt mult mai dificile, deoarece concurența este mare pe majoritatea domeniilor. Pentru noi, în urmă cu peste 10 ani, nu a fost foarte greu, deoarece la vremea respectivă importatorii din România nu se orientau spre produse de calitate, premium, mai ales când venea vorba de accesorii pentru gadget-uri. Am mers la târguri de electronice și am fost primii care am cerut distribuția anumitor produse, fapt care a reprezentat un avantaj în fața concurenței”, a declarat Ţiboc.
Care sunt paşii necesari pentru deschiderea unui magazin online? În primul rând trebuie stabilită nișa pe care va activa magazinul, mai precis ce produse vor fi vândute acolo şi prin ce se va diferenția de concurență.
„Apoi, trebuie sa achiziționezi domeniul și să stabilești unde îți vei găzdui noul magazin online. Totodată, alegerea platformei pe care acesta va rula este un pas extrem de important. Momentan există în piață mai multe soluții: platforme gratuite, platforme dezvoltate de diferite companii românești etc. Fiecare are avantaje și dezavantaje”, a explicat Ţiboc.
Astfel, afacerea nu va putea porni fără a seta în magazin metodele de plată și de livrare pentru produsele comercializate. Un magazin online trebuie întreținut și promovat permanent pentru a da rezultate, astfel că un ultim pas este un plan de marketing eficient. Acesta din urmă reprezintă cea mai complexă si de durată etapă din dezvoltarea unui magazin online.