Ce CADOURI de protocol a primit Valeriu Zgonea

Ce CADOURI de protocol a primit Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit în anul 2015, în urma activităţilor de protocol, cadouri în valoare de aproape 3000 de euro.

Cel mai scump cadou primit este o harpă în miniatură sculptată din lemn vechi de 5000 de ani (stejar, tisă şi pin), care i-a fost oferită de preşedintele Parlamentului Irlandei, Sean Barrett, a cărei valoare a fost estimată la 200 de euro. Sean Barret i-a mai oferit lui Valeriu Zgonea, tot anul trecut, şi o figurină din ceramică, cu o înălţime 31 cm, care valorează 150 de euro.

Valeriu Zgonea a mai primit, potrivit mediafax.ro,  o tăviţă din cristal Brúsený, oferită de preşedintele Consiliului Naţional Slovac, Peter Pellegrini, în valoare de 120 de euro, un platou decorativ din porţelan de culoare albă lucrat la manufactura William Edwards, pictat în culori auriu şi albastru deschis, din partea liderul Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare, Bob Blackman, estimat la 150 de euro, dar şi un sfeşnic din metal de culoare aurie, care l-a costat 80 de euro pe preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Libaneze, Nabih Berri, i-a dăruit o frescă lucrată manual în nuanţe de auriu şi verde, replică în miniatură a unei opere de patrimoniu expusă la Muzeul Naţional din Liban, în valoare de 180 de euro.