Ce bijuterie superbă poartă Laura Cosoi la nuntă

Ce bijuterie superbă poartă Laura Cosoi la nuntă

Pregătirile de nuntă ale uneia dintre cele mai sexy vedete din showbiz au fost urmărite cu mult interes

Laura Cosoi și-a dorit o nuntă de povești. Pretenţioasă, frumoasa actriță a optat pentru două ţinute spectaculoase. Pe lângă rochia lungă de mireasă, de culoare albă, și pentru care Laura a ales materiale preţioase, frumoasa blondă are pregătită o a două ţinută, la fel de elegantă și pentru petrecere.

În cea mai importantă zi din viața ei, Laura a spus tuturor prietenilor că vrea să respecte tradițiile. Atentă la fiecare detaliu, în trei luni, actrița a plănuit în amănunt. Pe lângă obiceiurile românești, Laura s-a inspirat și din cele americane, cu nunţi somptuoase. Frumoasa blondă va purta la nuntă un obiect vechi și deosebit de valoros. Este vorba de inelul de logodnă, vechi de peste 100 de ani, confecționat din aur verde și cu diamant. Inelul a fost gravat manual. „Cel mai deosebit lucru pe care îl voi purta la nuntă este inelul de logodnă. Este din aur verde, lucrat manual, și are peste 100 de ani. Diamantul a fost reșlefuit. Chiar este deosebit”, a povestit Laura Cosoi pentru EVZ. Prețioasa bijuterie este foarte rară. Aurul verde, care de fapt are o nuanță ușor verzuie, este un aliaj creat dintr-un amestec de aur, argint și cupru sau cadmiu.

Săptămâna trecută, cu puțin timp înainte de nuntă, Laura Cosoi a uimit pe toată lumea cu o deplasare în Statele Unite, tocmai în Los Angeles. Acolo a locuit la niște prieteni ai lui Cosmin, el român și ea indiancă. Laura va reveni pe pământ românesc abia cu o zi înaintea nunții. „Nici nu mai am timp să mă stresez, ajung doar cu o zi înainte de nuntă. Astăzi mă întorc în țară, iar mâine voi fi la Starea Civilă. Încerc să mă concentrez pe ce mai am de făcut, mai ales că acest eveniment este foarte special pentru mine. Sunt foarte emoționată și fericită. Am ales cu inima!”, a mărturisit Laura Cosoi pentru EVZ.

FOTO: Laura Cosoi spune că iubitul său, Cosmin Curticăpean, este tot ce și-a dorit

Pe 7 august, Laura Cosoi (33 ani) va deveni soția lui Cosmin Curticăpean (38 ani), iar o zi mai tarziu, sâmbătă, pe 8 august, actrița va îmbrăca rochia de mireasa.

Actrița se va cununa religios la Iaşi, la Biserica Romano- Catolică, și va avea două petreceri de nuntă. Una în elegantul Conac Polizu din Iași, locul ei natal. După o mică petrecere cu familiile, cei doi miri vor pleca tocmai la Târgu Mureş, locul de unde se trage viitorul ei soț. Acolo se vor distra din nou, într-un decor de vis, în aer liber, întrun loc construit şi amenajat special pentru eveniment.