Mă întreabă cineva, niţel curios, niţel intrigat, de ce nu scriu despre Regina Ana. Păi, ce să scriu? Ca jurnalist, pot scrie doar despre două întîmplări cu Ana de România.

Pe vremuri, cînd Regele Mihai era hărțuit de Putere și nu se încinsese în jurul Casei Regale Perinița de acum, cînd pînă și Ion Iliescu vrea să pună mîna pe batista de țucat, am fost invitat la un ceai de către Majestatea Sa şi de Regina Ana.

Reamintesc aici o constatare pe care am dezvăluit-o la vremea respectivă. Şi Regele Mihai şi Regina Ana m-au impresionat prin naturaleţea din timpul dialogului.

Obişnuit cu pozele artificiale pe care simţeau nevoia să le ia politicienii cînd şedeam de vorbă cu ei, ca de la om la om (unii se smereau, alţii se fuduleau, cei mai mulţi lăsau impresia că încearcă să-mi strecoare un bacșiș), am fost plăcut impresionat de atmosfera de familiaritate civilizată (opusă bătutului pe burtă) creată de cei doi.

O altă întîmplare – despre care am mai scris, se referă nemijlocit la Regina Ana. În vara lui 1992, cînd se aştepta de la Versoix răspunsul Regelui la propunerea lui Radu Câmpeanu de a candida la preşedinţia României, l-am trimis pe George Stanca, din partea Evenimentului zilei, să transmită de la fața locului decizia care se lăsa așteptată. La întoarcere George Stanca mi-a povestit, amuzat, dar şi plăcut impresionat, că în timp ce ei, jurnaliştii, aşteptau flămînzi pe la porţile reşedinţei, a apărut, la un moment dat, Regina Ana, care i-a chemat înăuntru fluierînd în două deşte. Cum sînt un duşman înrăit al pompei găunoase, Regina Ana fluierînd în două deşte a fost pentru mine un alt fapt ținînd de naturalețea întruchipată și simpatică a Reginei Ana.

Ca jurnalist, aşadar, omul care a fost Regina Ana a însemnat pentru mine naturalețea salutară. Ca istoric însă, Regina Ana nu înseamnă pentru mine nimic. A o compara cu Regina Maria, cum fac, din cîte văd, unele capete lovite de febră, mi se pare un fals grosolan.

Regina Maria n-a fost numai soţia Regelui Ferdinand. A fost şi o făuritoare de istorie prin implicarea – mai mult sau mai puţin discretă, în treburile de stat. A fost pe front în Primul Război Mondial, s-a luptat, după război, prin călătoriile sale, pentru drepturile româneşti.

Regina Ana a fost doar atît: Soţia Regelui Mihai. Nici măcar soţia Regelui Mihai în anii de domnie constituţională a acestuia: 1940-1947. A devenit soţia Regelui Mihai după Abdicarea din 30 decembrie 1947.

Nu poate fi comparată nici măcar cu Regina Elena. Aceasta a jucat un anume în Istoria ţării. Prin alungarea de către Regele Carol al II-lea, pentru ca acesta să aibă libertatea de a se da huța cu Elena Lupescu, Regina Elena a jucat rolul, important, de martiră a Monarhului dezmățat. Una dintre condițiile puse de nefericitul Iuliu Maniu cetățeanului Caraiman pentru a reveni în țară drept Regele Carol al II-lea fost să se împace cu Elena și s-o aducă la Palat ca Regină.

După 6 septembrie 1940, revenirea Reginei Elena în ţară, urmare a deciziei luate de Conducătorul Ion Antonescu, a fost un moment istoric. Pentru români, revenirea celei alungate a fost semnalul despărțirii definitive de regimul carlist. Pe parcursul Războiului Sfînt, Regina Mamă a fost invocată intens de propaganda antonesciană.

Guvernul Dacian Cioloş a hotărît ca 13 august 2016, cînd va fi înmormîntată Ana de România, să fie declarată zi de doliu naţional. E de la sine înțeles că decretarea doliului național e un moment de excepție în viața unei țări. El se decretează pentru a marca un eveniment tragic care a zguduit națiunea sau moartea unei persoane de o importanță deosebită pentru istoria țării, o persoană a cărei dispariție a fost percepută de popor ca un eveniment tragic.

După decembrie 1989, au fost decretate zile de doliu național numai de opt ori. De opt ori în 26 de ani! Jumătate din aceste momente au vizat tragedii din afara țării: Moartea Papei Ioan Paul al II-lea, moartea președintelui polonez în accidentul aviatic de la Smolensk, atentatele din 11 septembrie 2001, atentatele de la Madrid din 2004. Cealaltă jumătate se referă la tragedii interne: Doliul național în memoria Victimelor Revoluției (12 ianuarie 1990), accidentul de autocar din Muntenegru (26 iunie 2013), tragedia de la Colectiv (31 octombrie – 2 noiembrie 2015), moartea Patriarhului Teoctist (3 august 2007).

După decembrie 1990, au trecut în neființă numeroase persoane care au fost personalități de excepție ale țării. Din cîte se vede doar una a beneficiat de Doliu Național: Patriarhul Teoctist. Ana de România e a doua persoană din istoria României postdecembriste care beneficiază de semnificarea de excepție numită Doliul Național în memoria unei personalități.

Decretarea Doliului Național în memoria unei persoane înseamnă că moartea respectivei persoane a fost percepută de Poporul român ca o mare pierdere. Asta înseamnă că respectiva persoană a fost percepută de Poporul român drept cineva care a făcut ceva pentru România, drept o personalitate care a marcat destinul țării prin fapte istorice, fapte culturale, chiar fapte sportive.

Din 1990 pînă în 2016 au trecut în nefiinţă personalităţi de excepţie ale României. Personalităţi care au lăsat românilor fapte însemnate din punct de vedere istoric.

Ce a lăsat Ana de România Poporului Român? Eu, cetăţeanul Ion Cristoiu, susţin că n-a făcut nimic pentru Poporul român. Nu e nici o critică, Doamne ferește! E pur și simplu o constatare.

De fapt, Regina Ana nici nu era obligată să facă ceva deosebit pentru România. Nu e nici prima și nici ultima soție de personalitate care n-a făcut altceva decît să fie soție.

Sînt sigur că Dacian Cioloş crede contrariul. Sunt sigur că Dacian Cioloș crede că Ana de România e o personalitate care a marcat Istoria României și a cărei moarte e percepută de Poporul Român ca o mare pierdere, drept pentru care, pe 13 august 2016, trebuie să jelească. Dacă e aşa cum se explică faptul că în Comunicatul Guvernului nu se suflă un cuvînt despre temeiurile pentru care Ana de România beneficiază de Doliu Naţional.

Comunicatul se rezumă la a declara: „În memoria personalităţii Anei de România”. În ce a constat personalitatea Anei de România Comunicatul nu ne spune. Și ar fi trebuit să ne spună. Pentru că așa ne-au învățat pe noi, babuinii, cei 26 de ani postdecembriști. Că Ștabii din fruntea țării trebuie să dea seamă nouă, babuinilor, de tot ceea ce fac, pentru că democrație înseamnă dreptul Poporului de a ști de ce s-a luat o decizie la cel mai înalt nivel.

E a nu ştiu cîta oară cînd Guvernul Dacian Cioloş refuză regula democratică de a se explica în faţa Poporului Român. Sigur, noi îl înţelegem pe Dacian Cioloş. El îşi explică şi-şi justifică deciziile în faţa celor care l-au priponit în fruntea Guvernului. De aceștia și nu de Popor depinde supraviețuirea sa ca premier.

Totuşi, măcar aşa de ochii lumii, Dacian Cioloş ar putea să ne explice, practicînd un simplu exercițiu democratic, prin ce a fost Ana de România o personalitate de excepție a țării ca să merite omagiul de excepție al Poporului care e Doliul Național. Convinși că Dacian Cioloș n-a uitat bruma de democrație învățată la Bruxelles, noi, babuinii, îi așteptăm explicațiile.