După ce s-a aruncat în cap de la balcon, Adrian Sobaru a dat cu mașina în poarta Guvernului. Avea hainele îmbibate cu benzină și în portbagaj butelii de gaz. Ce dosar penal să-i mai faci unui sinucigaș cu repetiție!

Când Adrian Sobaru s-a aruncat în cap de la balconul Parlamentului, în 2010, în semn de protest, agora l-a îmbrățișat. Colegii de presă, înmărmuriți, și-au strâns seara copiii în brațe și s-au gândit la familia teveristului. „Ce vremuri trăim, ce trist și ce sumbru, ca un om să ajungă atât de departe prin buza prăpastiei!”. Ce christic, până la urmă, să ai un pălmaș, un anonim, un ilustru exponent al necunoscuților de pe străzi, care transmite un astfel de mesaj. Ne omorâți cu zile, ne batjocoriți viitorul, băgați bani în asfalt și în buzunare și-n conturi, aveți sânge pe mâini.

Puțin pricepea la vremea respectivă Sobaru că, odată ce faci un salt la pseudo-martiriu, încetezi să-ți mai aparții! Jurnaliștii au făcut mai întâi bloc împrejurul lui. Cei experimentați l-au mai tras la o parte și l-au sfătuit de bine, apoi au apărut vulturii necrofagi. S-a făcut paradă, de sus până jos, la vremea respectivă. Aspiranți, în prezent candidați la prezidențiale i-au făcut temenele, l-au invitat mieros să participe la mese. E mult mai frumos să pui o față umană pe-un crez decât un fanion cu trandafiri și sloganuri. Și, ca-n manualele clasice de manipulare, s-a perindat Sobaru pe burtiere și și-a povestit povestea și contopit destinul cu cel al privitorului până când, supt de vlagă și de conținut, a fost scuipat ca o sămânță de floarea soarelui de mărgelații gazetelor. Faima efemeră, odată risipită, l-a împins pe electrician în sindicalism, apoi în tabloid.

Matiriu ratat! Să mori într-o Dacie veche plină cu butelii

Precum în Visul Sultanului din O mie și una de nopți, Adrian a trăit un scurt califat, ca mai apoi să exclame, cu năduf, undeva între nudul de la pagina trei și fata de la meteo, că s-a aruncat în cap „degeaba”. Prinși în veșnicele scandaluri de evaziune, corupție și vidanjă umană – care e societatea civilă – am uitat să ne mai uităm în ziua când același Sobaru, pierit profet al apocalipsei, se plimba anul trecut prin fața Guvernului cu ouă, roșii și-și declara „greva foamei”, doar doar l-o mai băga în seamă cineva. Iar săptămâna aceasta, pe când editorialiștii căutau securistul acoperit cu detectorul Geiger, Sobaru a comis-o din nou, într-un ridicol atât de trist, dacă n-ar fi fost periculos. Ce poate fi mai românesc, din crudă amintire, decât să te sui într-o Dacie plină cu butelii și s-o conduci în poarta Guvernului, sperând că vei exploda odată cu ea? Și-o dată cu ea vei reuși, o dată pentru totdeauna, să intri în istorie, cu moartea pre moarte călcând... Doar că planul sinistru n-a funcționat și – ca în Stan și Bran –se demonstrează o dată în plus că, în România, fierăraria de Mioveni rezistă și la seism.

Goebbelșii noștri l-au făcut martir pe Sobaru!

Nemernicia poveștii nu e că Adrian Sobaru, a cărui sănătate psihică poate fi inferată a fi șubredă – și poate cu bun motiv – a făcut un nou gest de extremă iraționalitate. Nemernicia poveștii e că foștii lui purtători de stindard, oamenii care l-au făcut vedetă, oamenii care i-au cântat în struna pasiunii reformiste, astăzi cheamă la calm și la cumpătare etică. E o nemernicie dublată de nerușinare, să ridici din umerii profesiei azi, când vezi că propaganda pe care-ai dus-o lasă urme, uneori durabile, în personalitatea personajului pe care l-ai creat. Ți-aduce aminte, pe undeva, de destinul lui Horst Wessel, un fundamentalist național socialist altfel anonim al cărui asasinat, la fel de anonim, a fost transformat de mașinăria lui Joseph Goebbels într-un veritabil martiriu pictat în Der Sturmer drept atac la adresa întregii mișcări liberaționiste – la vremea respectivă, de jugul internațional pus pe republica de la Weimar.

Fundamentalismul e veșnic flămând de eroi

Adrian Sobaru nu va fi inclus printre eroi deși se trage, ideologic, dintr-o alunecare fundamentalistă ale cărei tentacule sugrumă, ușor, libertatea de gândire a cetățeanului votant. Da! Există o disperare și statul român merită copios observația că e apatic, indiferent și obscen nesimțit în raport cu nevoile sociale ale românilor contribuabili. Murim din birocrație. Murim din întâmplare prin ambulanțe și camere de gardă. Murim din întâmplare așteptând nenorocitele ălea de citostatice, sau la coadă la radioterapie, sau la coadă la farmacie în timp ce se termină insulina sau te miri ce algocalmin. Murim din întâmplare, în timp ce primăria schimbă bordurile la sensul giratoriu, în timp ce Dorel taie curentul, sau conducta, sau cablul.

Murim râzând – isteric – în timp ce birourile electorale contabilizează morții care au votat la referendum, în timp ce în Ferentari o bătrânică diabetică varsă spută la ieșirea din baie, în timp ce în Drumul Taberei o tânără tetraplegică a rămas în grija nimănui după ce maică-sa, bolnavă de obezitate morbidă, a fost plimbată de la endoscopist la endoscopist până i-a crăpat inima așteptând o operație bariatrică. Murim și votăm, că altceva mai bun n-avem de făcut. Anul 2014 vine cu o apocalipsă a ridicolului și-a hilarului, ca și cum vom fi respirat toți, pentru un moment, un amestec de heliu și oxid nitric, astfel că vorbim ca Chip și Dale și hohotim, inefabil, la spectacolul macabru al unui Parlament populat de bonți, al unui Guvern aciuat din tonți, incremental rupt de realitate.

Nici sinuciderile nu mai sunt ce-au fost

Realitate care, frescă, va fi fost redusă la o Dacie cu butelii care n-are nici măcar sinceritatea de-a detona în timp ce șoferul ei, picnic, nu e exclus să o sfârșească în interdicție, prin vreo secție de psihiatrie, sau la pușcărie – temporar – convins că data viitoare va fi momentul când sfârșește lumea, o dată pentru veci. Atenția nu e asupra agresorului, ca de obicei. Atenția este asupra lipsei lui de credibilitate, în același fel în care vechii ambulanțieri – sictiriți – preiau sinucigașii de profesie ale căror tentative nu mai prezintă interes. Că nici suicidul nu mai e ce-a fost! Ce ți-e și cu foamea asta de atenție!

Atenție ar trebui, totuși, să oferim unor astfel de evenimente, atenție nu pentru ziua când șandramaua n-a funcționat. Nu. Atenție pentru ziua când șandramaua va funcționa. Atenție pentru ziua când caravana tâmpiților va nimeri o oiște în gard, moment la care, în cheia de boltă a românismului etern, vom exclama, deznădăjduiți, că Dumnezeu și-a întors fața de la popor. Dar ce eroare. Vom fi fost în tot acest timp doar o glumă celestă, un banc bun de spus la o conversație despre Iov. Un alt fel de Iov, un Iov care-și vinde singur turmele de oi și cămile, care-și omoară nevestele, care-și reneagă copiii, își zgârie bubele până la infecție, cangrenă și os și-apoi exclamă, maniacal: „Uitați-vă la mine, credinciosul, și cât de bine cred, și cât de supus sunt, cât de multă mizerie am adunat lângă mine spre Slava Cerurilor!”. Iar lângă el, cu ochelari și bloc notes, un jurnalist își va gândi titlul: „Iov, robul lui Dumnezeu, și-a înfipt în această dimineață mizeria în Poarta Raiului!”. Poliția și Jandarmeria a intervenit entuziast, la această oră Iov e evaluat de o echipă de experți psihologi și criminaliști. S-a propus arestarea sa.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru specializat în suicidologie