Cadouri electorale pe toate fronturile: Ministerul Sănătăţii a aprobat toate dosarele de tratament în străinătate

Cadouri electorale pe toate fronturile: Ministerul Sănătăţii a aprobat toate dosarele de tratament în străinătate

Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri că a aprobat toate dosarele de tratament în străinătate şi că în prezent nu există dosar în aşteptare.

„În prezent, nu există dosare în aşteptare. Când am venit la minister doar o mică parte dintre dosare erau aprobate. Vom acorda o atenţie deosebită acestor pacienţi care nu pot fi trataţi în România', a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu

Potrivit sursei citate, pacienţii cu afecţiuni grave pot deconta, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, costul operaţiilor sau tratamentului, la recomandarea comisiilor de specialitate teritoriale.

'Procedura se adresează doar tratamentelor care nu pot fi efectuate în ţară şi nu pot fi decontate în baza formularelor europene dedicate serviciilor medicale incluse în pachetul de servicii de bază', se precizează în comunicatul de presă.

Ministerul Sănătăţii a alocat până în prezent 10,6 milioane de lei pentru aceste tratamente, aprobate de comisia din Ministerul Sănătăţii.

'La rectificare am aprobat fondurile necesare - circa 6 milioane de lei - şi vom aloca în continuare sumele necesare în funcţie de dosarele pe care le vom primi şi pentru ultimul trimestru al anului, astfel încât să nu mai existe sincope în derularea acestei activităţi', a spus Bănicioiu.

Costurile necesare pentru aceste operaţii sunt extrem de ridicate şi nu sunt incluse în pachetul de bază al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Între câteva mii de euro și peste 100.000 de euro

De exemplu, costul pentru efectuarea unui transplant pulmonar este de 120.000 de euro, costul pentru o terapie radioizotopică se ridică la 12.000 de euro, iar chimioterapia intraperitoneală, care nu se poate face în România, cu intervenţie chirurgicală pentru cancer de colon, se ridică la 27.000, aceste costuri fiind finanţate integral din bugetul Ministerului Sănătăţii.