Brăila, fără medici oncologi din cauza unui interlop
- Georgeta Ghidov ăţ
- 23 septembrie 2015, 00:00
Șase medici au fost reținuți, alături de alte șapte persoane și alte nouă sunt sub control judiciar în urma a 59 de percheziții organizate, luni, în București, Brăila, Constanța și Vrancea.
Procurorii DIICOT și ofițerii Direcției de Investigare a Criminalității Economice(DICE) au deschis un dosar în care au probat că, din 2009, mai mulți medici, asistenți medicali sau funcționari ai Caselor Județene de Sănătate sunt bănuiți că ar fi falsificat rețete pentru obținerea de medicamente pentru boli incurabile.
Liderul grupării infracționale ar fi Titi Sgîrcitu, din Brăila, patronul unei farmacii, administrată de soția acestuia, Liliana Valentina Sgîrcitu. Chiar dacă el a ajuns după gratii pentru infracțiuni de violență, rețeaua a continuat să facă bani frumoși de pe urma persoanelor care aveau cu adevărat nevoie de acele medicamente.
Suspecții decontau rețete false, care ajungeau la câteva mii de lei, cu medicamente pentru boli incurabile, iar după introducerea cardului de sănătate au eliberat prescripții pe numele unor copii cu handicap. Prejudiciul a fost calculat la 9 milioane de lei, potrivit comisarului Daniel Bratu, de la DICE. După aceste percheziții, în Brăila nu mai există medici oncologi.