AVERTISMENT și AMENZI MARI pentru companiile de ELECTRICITATE

AVERTISMENT și AMENZI MARI pentru companiile de ELECTRICITATE

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va amenda companiile de distribuţie din grupurile Electrica şi Enel cu până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă unde mai sunt consumatori nealimentaţi, în urma furtunii de duminică.

„Am demarat la Enel şi Electrica o acţiune de verificare, să vedem dacă au respectat prevederile legale, potrivit cărora trebuie să alimenteze toţi consumatorii din mediul urban în 48 de ore, iar pe cei din mediul rural în cel mult 72 de ore de la producerea evenimentului, în cazul unei furtuni deosebite, cum a fost cea de duminică. Acolo unde nu s-a respectat această prevedere, vom aplica o amendă de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă care nu este alimentată”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.

Potrivit acestuia, având în vedere că mai sunt consumatori nealimentaţi, atât în cazul Enel, cât şi al Electrica, aceste două companii vor primi penalităţile menţionate.

 

Ne puteți urmări și pe Google News