Anul 1907 e rememorat în istoria României prin tragica desfășurare a răscoalelor țărănești, al căror prim episod tragic a avut loc pe 21 februarie, în nordul Moldovei.

Criza politică a produs căderea guvernului condus de Grigore Cantacuzino pe 12 martie, iar noul guvern liberal investit pe 24 martie, condus de Dimitrie Sturdza, a procedat la o înăbușire sângeroasă a răscoalei. Tragedia a fost foarte bine cunoscută în București și în țară, a fost relatată de presă, iar descrieri jurnalistice ale ei au fost publicate în presa internațională. Ce poate face un intelectual în vremuri atât de nenorocite? Întrebarea nu are cum să ne fie străină. Gheorghe Țițeica a fost, fără îndoială, un autentic patriot, conectat mereu la realitatea politică românească. Revenit în România în 1899, după ce își făcuse doctoratul sub conducerea lui Gaston Darboux la Paris, a devenit profesor la Universitatea din București în 1900, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, în 1939. Primăvara lui 1907 a fost decorul tragediilor pe care le-am amintit. Lucrarea lui Gheorghe Țițeica intitulată „Asupra unei noi clase de suprafețe” avea să fie aprobată pentru publicare în ședința din 10 iunie 1907 a unuia dintre cele mai prestigioase jurnale științifice din epocă, Comptes Rendus des Seances de l’Academie des Sciences Paris. Nu era prima oară când Țițeica publica în Comptes Rendus, aceasta i-a fost cea de-a douăsprezecea lucrare acceptată acolo. Ceea ce e important e că acea lucrare marchează intrarea în scenă a unei noi direcții de cercetare, geometria diferențială afină, a cărei descoperire aparține lui Gheorghe Țițeica; e una dintre cele mai impresionante descoperiri științifice realizată vreodată de un român. În lucrarea aceea din 1907, Țițeica prezintă doar rezultatele, în timp ce calculele detaliate au fost incluse într-o lucrare pe care autorul a încredințat-o spre publicare revistei italiene Rendiconti del Circolo Matematico di Palermo, și care a fost aprobată spre publicare în 10 noiembrie 1907. Cum de s-a putut concentra Țițeica așa încât să-și termine lucrările acestea atât de substanțiale și de creative în condițiile în care țara ardea? Barbilian îl descrie pe Țițeica drept „ommașină“ (într-o scrisoare către Constantin Barbilian, din 1922), poate și pentru că putea lucra imun la condițiile din jur, fără să fie distras de situațiile politice curente. Cum e oare mai bine? Ca atunci când o tragedie politică se petrece în stradă să îți întrerupi munca și să iei parte la desfășurarea evenimentelor, sau să lucrezi ca și cum nimic grav nu s-ar întâmpla? Faptul că cineva poate să lucreze în timp ce realitatea politică dă naștere unor situații tragice nu înseamnă că nu îi pasă, ci că găsește resurse să se poată concentra. Oare ce e mai bine: să te lași atras de realitatea politică, de tumultul momentului, sau să îți urmezi proiectele și să îți propui să fii perfect în domeniul tău?