Arest la domiciliu pentru executorul judecătoresc care a pus sechestru pe bunurile Ministerului Sănătăţii

Arest la domiciliu pentru executorul judecătoresc care a pus sechestru pe bunurile Ministerului Sănătăţii

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Iulian Coşoreanu, executorul judecătoresc care a pus sechestru pe bunurile Ministerului Sănătăţii, să stea în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală şi abuz în serviciu.

Iulian Coşoreanu a fost reţinut vineri de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi dus apoi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

După ce judecătorii nu au fost însă de acord ca el să fie arestat preventiv,  Coşoreanu va sta în arest la domiciliu în următoarele 30 de zile. Decizia instanţei nu este însă definitivă.

Reţinerea executorului judecătoresc nu are nicio legătură cu executarea silită a Ministerului Sănătăţii, ci cu cazul unei firme intrată în insolvenţă, conform Agerpres.

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Iulian Coşoreanu, executor judecătoresc în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "Dobra, Coşoreanu şi Asociaţii", a lui Fluture Goman, Cristinel Goman şi Lucreţia Mihai, administratori statutari şi de fapt ai SC E.C. SRL., se arată într-un comunicat al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti (PCAB).

Conform procurorilor, S.C.P.E.J. "Dobra, Coşoreanu şi Asociaţii" a convenit cu reprezentanţii creditoarei SC E.C. SRL - societate în insolvenţă, în schimbul unor comisioane suplimentare, ca sumele de bani obţinute în urma punerii în executare silită a unui titlu executoriu, emis de Tribunalul Bucureşti într-un dosar de executare silită, să fie virate în conturile altei societăţi decât creditoarea, cu scopul de a nu fi înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii aflate în insolvenţă suma de 1.990.798 lei, pentru care urmau să se plătească taxe şi contribuţii la bugetul de stat în valoare de 696.780 lei.

Din probele administrate până în prezent a rezultat că Iulian Coşoreanu, în calitate de executor judecătoresc, a eliberat în numerar suma de 551.041 lei către administratorul de fapt al SC E.C. SRL, deşi la momentul respectiv firma se afla în insolvenţă, iar administratorului statutar i se ridicase, de către judecătorul sindic, dreptul de administrare.

Ministerului Sănătăţii nu a plătit despăgubirile de 4 milioane euro, stabilite de instanţă pentru victimele incendiului de la Maternitatea Giuleşti, soldat cu moartea a şase bebeluşi şi vătămarea gravă a altor cinci, iar miercuri, Iulian Coşoreanu s-a prezentat la sediul ministerului pentru a pune sechestru pe bunurile mobile ale instituţiei (maşini, mobilier, calculatoare).

 

Ne puteți urmări și pe Google News