N-am avut niciodată onoarea de a sta la un pahar de vin cu Gheorghe Dinică, da' am fost martor mut la multe din peripeţiile sale bahice
Sunt depozitarul mai multor amintiri şi povestiri care n-ar trebui să rămână doar în mintea mea. Mă rog, eram reporter pe „Viaţă mondenă” la Evenimentul zilei pe timpul când acest concept publicistic abia intrase în presa noastră. Primul contact cu nea Gigi l-am avut în primăvara lu' '93, în restaurantul „La Premiera”, din spatele Teatrului Naţional Bucureşti. Localul era deţinut de un stomatolog ardelean, emigrat în Germania, cam homosexual de fel, şi reîntors în ţară să facă bani pe timpul când fiscalitatea era o glumă proastă. Io vânam vip-uri, să-mi fac ştirile pentru care eram plătit. Un fel de paparazzi din precambrianul presei moderne autohtone. Chit că nu făceam io poze, ci doar ştiri. Well, la o masă era nea Gigi cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu şi alţi câţiva actori de la TNB. Erau după spectacol şi Dinică îl imita magistral pe De Niro în rolul din „Once upon a time in America”. L-am ascultat, fascinat, şi m-am dus la el: „Bună seara, maestre! Sunt Mihnea-Petru Pârvu de la EVZ. Aş vrea să vă iau o scurtă declaraţie. Îmi permiteţi?”. Gigantul s-a uitat cu milă la mine şi mi-a spus: „Cine eşti tu, bă?”. Io repet ca papagalu'. Dinică insistă: „Ce eşti tu, bă?”. „Reporter”, zic. „Ce eşti?”, io iar spun placa. La care, nea Gigi decretează: „Eşti un rahat!”. Avea dreptate. Eram un puşti cordit care vroia imposibilul. Un interviu luat noaptea, la cârciumă, unui monstru sacru al teatrului şi cinematografiei noastre. Care, pe deasupra era şi beat mangă. El, nu eu. De atunci mi-a zis să nu scriu niciodată, la ziar, despre Gheorghe Dinică indiferent ce aş fi văzut. Şi aşa am făcut.
Un şpriţ de 1.000.000 de lei
Altădată, intru în crâşmă şi aud un muget. Îl întreb pe patron ce se întâmplă. Ăla, culant, îmi zice că Dinică exersează Lili Marlene cu fratele lu' Johnny Răducanu, care era pianistul de atmosferă al localului. Fondul sonor era ca al unui buhai la rut. Deranj mare, da' lumea se amuza. La plecare, doi ospătari l-au dus la un taxi. Nu stătea departe. Avea o garsonieră pe Magheru. Şoferul îl întreabă: „Unde vă duc, maestre?”. La care Dinică, sec: „Acasă!”. Ăla, nedumerit: „Unde staţi?”. Şi nea Gigi, magistral: „Dacă nu ştii unde stau înseamnă că eşti un incult!”. După premiera din „Cel mai iubit dintre pământeni”, film sponsorizat de trustul Expres, adică şi de ziarul nostru, ne trimite Cristoiu pe ăia care n-aveam treabă să luăm declaraţii de la toţi actorii. Io mă nimeresc la Dinică. Actorii luaseră un premiu de 1.000.000 de lei. Sumă colosală pe atunci. Îl întreb: „Ce faceţi cu banii, maestre?”. Se uită la mine, peste ochelari şi-mi zice: „Mă duc să beau un şpriţ!”. Câteva ore mai târziu l-am găsit la cabaretul de la Teatrul-Casino Victoria. Io stăteam de vorbă cu Ştefan Iordache, la balcon. Jos erau, la o masă, Traian Băsescu, Elena Cârstea, Marcel Puşcaş, fostul nostru coleg de la EVZ, în prezent om de fotbal, Daniel Stanciu şi George Stanca. Cum vorbeam io, în întuneric, că era în plin spectacol, mă prind că unu' în patru labe mă trăgea de nădragi. Când s-a aprins lumina am văzut cine era. Chiar el. N-am scris nimic atunci. Cum aş fi putut?
“E petrosin! E bun!”
Iar Dumitru Rucăreanu, în ultimul său interviu, pe care mi l-a dat mie, pentru Evenimentul zilei, mi-a povestit două faze antologice. Prima petrecută la el acasă. Rucăreanu avea un băiat de casă. Săptămânal, cercul lor de mari actori făcea câte o agapă la Rucăreanu. Ăsta îi spune băiatului să aducă vinul dintr-o damigeană şi-i explică de unde s-o ia, din cămară. Ăla încurcă borcanele şi aduce alta. Îi tornă lu' nea Dinică în pahar. Nea Gigi bea şi decretează: „E petrosin. E bun!”.
Faza a doua s-a întâmplat la Şarpele Roşu. Erau după o filmare. Printre cei prezenţi şi Colea Răutu printre alţi mari actori. Dinică se pileşte şi începe să-i înjure pe toţi, cu discernământ, de mamă, tată, neam şi te mai miri ce. Când ajunge la Colea Răutu o ia: „Şi tu, muscalule, băga-mi-aş şi făceaţi-aş”. Venerabilul Colea Răutu nu prea avea el simţul umorului. Jap, jap, două palme şi nea Gigi amuţeşte toată noaptea. A doua seară, aceeaşi trupă. Bancuri, poante, veselie. Dinică, mut. Colea Răutu îl ia blând: „Gigi, da' ce-ai păţit?”. La care Dinică, magistral, i-o dă la ficat: „Nu vorbesc cu tine. Că baţi beţivii!”.
Recomandările noastre
