ALDE se opune suspendării lui Iohannis!

ALDE se opune suspendării lui Iohannis!

Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, pre ședintele ALDE au discutat, ieri, încă o dată despre eventuala suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

Tratative intense

Surse din interior spun că Dragnea insistă să negocieze racordarea ALDE la o astfel de acțiune, deși Tăriceanu susține că suspendarea lui Klaus Iohannis ar accentua problemele de imagine ale coaliției și ar presupune tot soiul de necunoscute, pe care nu este indicat ca cele două partide să și le asume în perspectiva viitorului an electoral. De asemenea, președintele Senatului crede că, după revocarea șefei DNA și după rezolvarea șefiei SIE, nu există motive constituționale serioase pentru demararea unei proceduri de suspendare.

Tot ieri, între întânirile cu Dragnea, Tăriceanu a discutat și cu ceilalți lideri ai ALDE, iar aceștia au emis poziții similare cu a sa – de altfel, încă de săptămâna trecută, europarlamentarul Norica Nicolai și fostul ministru Andrei Gerea s-au exprimat oficial (și în mod cât se poate de explicit) împotriva scenariului suspendării. Sursele citate susțin că există și voci în ALDE care consideră că, în actualul context, Tăriceanu trebuie să negocieze la sânge cu Dragnea și să obțină postura de unic prezidențiabil al coaliției de guvernare, ceea ce președintele Senatului nu a exclus niciodată că și-ar dori.

Vosganian exclude Ordonanța pe amnistie și grațiere

Cu toate acestea, liderii ALDE își amintesc prea bine că, deși fusese anunțat, în mod oficial, drept candidatul USL la Cotroceni, PSD s-a descotorosit de liberalul Crin Antonescu, la alegerile din 2014, jucând totul pe mâna lui Victor Ponta, candidatul propriu, cu efectele deja cunoscute. De asemenea, în discuțiile cu liderii ALDE, Tăriceanu a exclus categoric susținerea unei eventuale Ordonanțe de Urgență privitoare la amnistie și grațiere. „Singurul lucru cert este că nu se va da ordonanță pe amnistie și grațiere mâine (astăzi – n. red.) așa cum speculează unii!”, a anunțat, ieri, liderul ALDE Iași, Varujan Vosganian.