Adrian Panduru, mâna dreaptă a lui Sile Cămătaru, dat în urmărire internaţională
- Ioana Tomescu
- 14 noiembrie 2014, 23:16
Adrian Panduru, zis Limbă, considerat mana dreaptă a interlopului Sile Cămătaru, a fost dar în urmărire internaţională, pentru a fi pus în executare mandatul de arestare preventivă emis pe numele său.
Adrian Panduru este una dintre cele 21 de persoane reţinute în noul dosar de proxenetism al lui Sile Cămătaru. Mandatul de arestare a lui Panduru a fost emis după expirarea ordonanţei de reţinere, iar acesta nu a fost găsit de poliţişti, pentru a fi dus în arest. Din acest motiv, mâna dreaptă a interlopului a fost dată în urmărire naţională, apoi şi în urmărire internaţională, scrie b1.ro.
Dintre cele 22 de persoane reţinute în dosarul de proxenetism, au mai primit mandate de arestare Sile Cămătaru, Teodor Ioan, Julya Mazirov. Vineri, Tribunalul din Bucureşti a respins contestaţiile faţă de arestarea preventivă făcute de cei trei, decizia fiind definitivă.
Adrian Panduru a formulat şi el contestaţie faţă de arestarea preventivă, însă cauza a fost disjunsă şi a primit termen data de 19 noiembrie.
Celelalte 18 persoane anchetate în dosarul de proxenetism se află în arest la domiciliu sau sub control judiciar,