A băut ZECE cutii de COLA zilnic, timp de o lună. Vezi cum a ajuns acest bărbat
- Luana Matei
- 1 decembrie 2014, 17:10
Un american de 50 de ani a fost protagonistul unui experiment inedit: a băut 10 cutii de coca cola pe zi, timp de o lună.
La sfârşitul experimentului său, George Prior cântărea cu 12 kilograme mai mult, avea tensiunea crescută, o nevoie constantă de dulciuri și devenise dependent de băutura carbogazoasă.
"Cea mai dramatică schimbare a fost în greutatea mea: 12 kilograme în 30 de zile. Mi-a crescut şi tensiunea şi am început să simt nevoia de dulce", a povestit bărbatul, citat de Daily Mail.
George a încercat să-și păstreze dieta obişnuită, dar nu i-a fost prea ușor deoarece Coca Cola îi dădea o senzaţie de saţietate. "I-am făcut pe oameni să se gândească la cât zahăr consumă şi cât de nesănătos este pentru corp. Aş prefera să nu mai repet această experienţă. Nu-mi place să cântăresc atât de mult. Pe lângă asta, a fost de-a dreptul iritant să beau 10 cutii de cola zinic: mă simţeam mereu balonat, mergeam des la toaletă şi toată casă mea era plină de cutii goale", a mai adăugat el.
După ce a renunţat la experiment, George a slăbit 2,5 kilograme în patru zile.
"Copiii nu ar trebui să bea sucuri cu zahăr. Părinţii lor trebuie educaţi astfel încât să ştie că doar pentru că pe un suc scrie că este natural sau organic, asta nu înseamnă că nu conţine deloc zahăr", a mai spus el.