20 de MOSCHEI își deschid porțile pentru VIZITATORI
- Simona Mătieș
- 1 februarie 2015, 14:52
Aproximativ 20 din cele circa 1.700 de moschei din Regatul Unit îşi deschid porţile, azi, pentru vizitatori, într-un gest inedit al musulmanilor britanici ca urmare a tensiunilor survenite după atacurile din ianuarie de la Paris.
Vizitatorii vor fi întâmpinaţi de membri ai comunităţii, care le vor oferi ceai şi prăjituri, dar şi o imagine despre viaţa cotidiană într-un centru de cult musulman, şi le vor răspunde la întrebări despre islam, a explicat Consiliul Musulmanilor din Regatul Unit (MCB), care este la originea iniţiativei, scrie AFP, citată de Agerpres.
Printre moscheile care au răspuns la apelul MCB, principala organizaţie musulmană din ţară, figurează cea din Finsbury Park, cunoscută a fi fost cândva unul dintre centrele „Londonistan-ului'', denumire dată mişcării radicale islamiste instalate în capitala britanică la începutul anilor 2000.
Moscheea din Finsbury Park a fost condusă, îndeosebi până în 2003, de către predicatorul radical britanic Abou Hamza, care a fost extrădat în SUA în 2012 şi condamnat la închisoare pe viaţă.
După atentatele de la Paris, moscheea din Finsbury Park a primit mai multe scrisori şi e-mail-uri de ameninţare, a mărturisit recent secretarul său general, Mohammed Kozbar, la Sky News.
„Oamenii trebuie să-şi dea seama de schimbările care au avut loc din 2005 până în prezent şi comunitatea estimează că nu este drept să faci o legătură negativă între moschee şi ceea ce se întâmplă în altă parte'', a declarat Mohammed Kozbar.
Ca urmare a atentatelor de la Paris, guvernul britanic a trimis o scrisoare către circa 1.000 de moschei, invitându-i pe imami „să explice şi să dovedească cum credinţa în islam poate face parte din identitatea britanică''.
Potrivit unor cifre ale ultimului recensământ din 2011 privind Anglia şi Ţara Galilor, musulmanii reprezintă aproape 5 % din populaţie, creştinii - 59 %, iar 25 % se declară ''fără religie''.