Alertă în Capitală! Una dintre cele mai importante intersecții intră în renovare

Alertă în Capitală! Una dintre cele mai importante intersecții intră în renovare

Proiectarea a durat trei luni, iar execuția va dura cel mult un an, promite primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Ea a anunțat, pe Facebook, că lucrările la pasajul subteran de la intersecția dintre Doamna Ghica și Șoseaua Colentina intră în linie dreaptă. Costul estimat al lucrarilor este de 28 de milioane de euro.

„Lucrarile la Pasajul suprateran Doamna Ghica intra in linie dreapta. Am semnat autorizatia de construire. Urmeaza devierea si modernizarea tuturor retelelor edilitare din zona - apa, canalizare, gaze naturale, termoficare, electrice, iluminat public, telecomunicatii si sistematizare drumuri, conform proiectului”, a scris Firea.

Ea a adăugat că „este un proiect esential pentru fluidizarea traficului din Bucuresti. Pentru ca zona Doamna Ghica este o una foarte aglomerata, la propunerea mea, la inceputul anului, au fost aprobati de catre CGMB indicatorii tehnico-economici. In primavara am semnat contractul pentru proiectare si executie cu Trustul de Cladiri Metropolitane iar acum am semnat autorizatia de construire”.

„Proiectarea a durat trei luni, asa cum am promis, si, conform contractului, lucrarile se vor finaliza in 12 luni”, este promisiunea Gabrielei Firea.

„Proiectul vizează realizarea unui pasaj suprateran la intersecţia străzilor Doamna Ghica cu Şoseaua Colentina şi are în vedere o îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie şi transport din zonă, asigurând o mai mare siguranţă şi o fluidizare a circulaţiei în zona de nord est a Capitalei. Pasajul superior va avea o parte carosabilă alcătuită din 2 benzi de circulaţie pe sens”, a mai scris Gabriela Firea pe Facebook.