Zodia Balanţă. Ziua norocoasă şi zodia care i se potriveşte 100%. Echilibru şi justiţie

Zodia Balanţă. Ziua norocoasă şi zodia care i se potriveşte 100%. Echilibru şi justiţie

Pasionaţii de astrologie ştiu că la 22 septembrie s-a făcut trecerea în zodia Balanţă, un simbol clasic al echilibrului în zodiacul european, în care ocupă poziţia a 7-a.

Balanţa începe în 23 septembrie şi se încheie în 22 octombrie, iar Venus şi Saturn sunt planete care sintetizează ideea de echilibru şi de justiţie în jurul acesteia.

Persoanele născute în zodia Balanţă vor căuta toată viaţa armonia forţelor opuse, pe care vor încerca să le împace indiferent de situaţie.

Planeta Venus, semnul asociat cu zodia Balanţă, înseamnă dragoste, beneficii şi noroc. Nu mult, dar suficient astfel încât cel născut sub acest semn să aibă succes.

Nativii din zodia Balanţei sunt indulgenţi, amabili şi stăpânesc arta de a impune respect în jur.

De asemenea, ei iubesc pacea interioară şi exterioară, frumuseţea şi armonia în tot şi în toate.

Unul dintre punctele lor forte este legat de faptul că întotdeauna ei vor fi controlaţi de raţiune. Totodată, ei vor fi mereu în schimbare, aşa că atenţie la acest aspect!

Cei născuţi în Balanţă atrag privirile

Când vine vorba despre popularitatea în societate, o Balanţă nu va avea vreodată această grijă: cei din jurul Balanţei vor fi atraşi de acest semn.

Farmecul Balanţelor şi atitudinea lor prietenească îi vor convinge până şi pe cei mai taciturni dintre noi.

Prietenii şi asociaţii se pot baza oricând pe o Balanţă: ambiţiile şi dorinţele lor ocupă un loc important în viaţa acestui semn zodiacal.

Împreună cu o Balanţă, ei se vor simţi în siguranţă. Printre caracteristicile celor născuţi în această zodie se mai numără compromisul şi vorba agreabilă.

Mai mult, conversaţia dirijată este un alt punct-forte al lor, conform eastrolog.ro. Nu lipsesc aptitudinile pentru studiu, artă şi gusturi rafinate.

O Balanţă va face carieră în publicitate

Datorită atuurilor deja enumerate, Balanţele pot face oricând carieră în publicitate sau în comerţ.

„Piatra mistică - jad, coral

Ziua norocoasă – vineri

Numerele norocoase - 6, 9

Culori norocoase - vernil, roz

Simţul cel mai dezvoltat – auzul”, se arată pe Agerpres.

Ce alimente sunt bune pentru Balanţă

Alimentele uşoare precum carnea de pasăre, ceaiurile din frunze, crudităţile, legumele şi fructele de toamnă sunt cele mai bune pentru Balanţă.

Asta nu înseamnă că nativul Balanţă nu este un mare mâncăcios. Dimpotrivă! Unul dintre cei mai mari gurmanzi al zodiacului este guvernat de acest semn.

Din această cauză, pe fondul exceselor culinare, gurmandul din Balanţă este predispus la boli ale rinichilor, la afecţiuni ale vezicii, uretrei, pielii şi încheieturilor.

Caracterul Balanţei şi scrierile vechi

În scrierile mai vechi se spune despre bărbaţii Balanţă că ar fi vorbăreţi, lăudăroşi, dar şi milostivi.

De asemenea, eu sunt iubitori de dreptate, iar femeile sunt vesele şi bune gospodine, dar şi însetate de laude şi tot felul de podoabe.

La rândul lor, bărbaţii sunt subtili, sunt foarte bine informaţi cu privire la toate realităţile vieţii, astfel că înţeleg tot ce se întâmplă în jurul lor.

Latura diplomată îi face cu greu să spună cuiva ceva neplăcut sau jignitor, fapt pentru care ştiu să scăpe uşor de promisiunile făcute.

Bărbaţii Balanţă, mari cuceritori

Despre un bărbat născut în zodia Balanţă este arhicunoscut faptul că sunt printre cei mai arătoşi din zodiac.

Ei sunt şi gentili, comunicativi şi politicoşi, astfeş că nu-i de mirare de ce place să se afle mereu în centrul atenţiei.

Pentru ei, admiraţia celor care sunt lângă ei este ca o hrană sufletească. În acest demers de atragere a simpatiilor, aceştia observă excelent caracterele şi comportamentele oamenilor.

Femeia Balanţă, ideală pentru ambiţioşi

Şi femeile Balanţă sunt înzestrate cu multe daruri: sunt graţioase, fermecătoare, curioase şi cultivă natural gustul pentru frumos.

Soţii ideale pentru bărbaţii ambiţioşi, femeile Balanţă nu uită să fie afectuoase, gospodine, pline de tact şi calm.

Eleganţa este ca a doua natură pentru ele şi când în societate va apărea o femeie bine îmbrăcată, sunt şanse foarte mari ca ea să fie Balanţă.

Simţul estetic deosebit le urmăreşte pretutindeni, la fel cum se întâmplă şi în cazul discreţiei. Viaţa personală le priveşte doar pe ele şi curioşii rar vor afla ceva şi dacă vor afla, vor afla doar ce a permis să se afle respectiva Balanţă.

Copiii Balanţă sunt bincuvântaţi

La rândul lor, cine are copii născuţi în zodia Balanţă se poate considera un părinte norocos. Ei sunt sunt frumoşi şi foarte ataşaţi de cei care i-au procreat.

Inteligenţa este o marcă a lor, la fel cum este şi curiozitatea de afla mereu lucruri noi. Sunt şi sociabili, astfel că agreează compania adulţilor, studiaţi în tăcere.

Toate acestea îi ajută să devină profunzi în gândire, conform copilul.ro, dar nu vor  înţelege niciodată de ce oamenii se ceartă şi sunt din ce în ce mai răi unii cu alţii.

Brutalitatea le repugnă copiilor Balanţă, dar ei nu ezită să manifeste curaj când o problemă de onoare o cere.

Cu cine se potriveşte Balanţa

În ceea ce priveşte compatibilitatea cu alte zodii, Balanţa se potriveşte 100% cu zodiile Vărsător, Gemeni. Pe locul doi în topul procentelor urmează Săgetătorul şi Leul.

O relaţie delicată şi riscantă (60%) se dezvoltă cu nativii din Capricorn şi Rac.

În ceea ce priveşte potrivirea cu zodia Berbec, trebuie subliniat că ea este destul de dificilă, compatibilitatea fiind de 50%.

La capitolul „nerecomandabil pentru o Balanţă” regăsim zodiile Scorpion şi Fecioară (10%).

sursa: Agerpres

Ne puteți urmări și pe Google News