Ziua mondială a poeziei. Sărbătorim cea mai frumoasă formă de exprimare

Ziua mondială a poeziei. Sărbătorim cea mai frumoasă formă de exprimare

Ziua mondială a poeziei sărbătoreşte una dintre cele mai preţuite forme de exprimare a identităţii culturale şi lingvistice ale umanităţii. Poezia vorbeşte despre valorilor noastre comune, fapt care o poate transforma într-un puternic mesaj pentru dialog şi pace.

Ziua mondială a poeziei este marcată ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susţinute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999, potrivit www.un.org., cu scopul de a sprijini diversitatea lingvistică prin exprimarea poetică şi de a lărgi oportunitatea ca limbile pe cale de dispariţie să fie auzite. UNESCO subliniază, pe pagina dedicată zilei, ocazia oferită pentru a aduce un omagiu poeziei, de a reînvia tradiţiile orale ale recitalurilor de poezie, de a promova citirea, scrierea şi predarea poeziei, de a încuraja legătura dintre poezie şi alte arte, precum teatrul, dansul, muzica şi pictura.

Ziua mondială a poeziei. Aniversarea programului ”Man and the Biosphere programme”

„Anul acesta, în timp ce sărbătorim cea de-a 50-a aniversare a programului ”Man and the Biosphere programme”, UNESCO onorează poeţii din trecut şi din prezent, care susţin biodiversitatea şi conservarea naturii. Dacă protejarea biodiversităţii este o nouă temă pentru societate, chemarea la aprecierea frumuseţii naturii a fost o constantă pentru poeţi de mii de ani. Iubirea, moartea şi natura sunt probabil cele mai frecvente teme din poezie.

Poeţii au recunoscut şi onorat, din cele mai vechi timpuri, asocierea profundă dintre emoţiile umane şi bogăţia mediului înconjurător, de la Garcilaso de la Vega la William Wordsworth, Alexandr Puşkin şi Sarojini Naidu. Mai recent, poeţii au început să îşi folosească memoria culturală şi preocupările ecologice pentru a fi martori ai schimbărilor climatice. Prin munca lor, aceşti eco-poeţi plasează moştenirea naturală şi culturală în centrul dezbaterilor politice, ca o chestiune de supravieţuire.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poezia se află în centrul a ceea ce suntem noi ca bărbaţi şi femei, trăind împreună astăzi, bazându-ne pe moştenirea generaţiilor trecute, pe care trebuie să o păstrăm pentru copiii şi nepoţii noştri. Celebrând poezia astăzi, sărbătorim capacitatea noastră de a ne uni pentru a lupta pentru biodiversitate ca o preocupare comună a omenirii şi o parte integrantă a procesului de dezvoltare internaţională", transmite în mesajul său Audrey Azoulay, director general, cu ocazia Zilei mondiale a poeziei din 2021, potrivit unesdoc.unesco.org.

Poezia poate schimba modul în care oamenii văd lumea, poate inspira remedierea legăturilor dintre oameni şi poate crea armonie între aceştia. Poezia continuă să adune oamenii împreună pe întreg mapamondul, oferindu-le posibilitatea de a se cunoaşte şi de a se înţelege mai bine. În celebrarea Zilei mondiale a poeziei, UNESCO recunoaşte capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minţii umane şi puterea ei de a schimba modul de a vedea ceea ce ne înconjoară.