Ziua în care românii scapă de obligativitatea purtării măștii de protecție e tot mai aproape. Când se anulează hotărârea

Ziua în care românii scapă de obligativitatea purtării măștii de protecție e tot mai aproape. Când se anulează hotărâreaCazurile de Covid-19 sunt în creștere, în Italia / Sursa foto: arhiva EVZ

Decizia pe care a luat-o CCR în privința măștii de protecție purtate în aer liber va fi publicată săptămâna viitoare în Monitorul Oficial. Autoritățile au 45 de zile la dispoziție pentru a o pune în aplicare.

Decizia luată de membrii Curții Constituționale a României (CCR) va fi publicată în Monitorul Oficial săptămâna viitoare. Este vorba despre hotărârea de-a declara ilegală impunerea purtării măștii de protecție în aer liber. În aceste condiții, românii nu vor mai fi nevoiți să apeleze la acest mijloc de protecție.

Când ar putea scăpa românii de obligația purtării măștii în spațiile deschise

Decizia de la CCR a fost luată, marți, 15 februarie, și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Apoi, oficialii au la dispoziție 45 de zile pentru a o pune în aplicare.

Autoritățile nu intenționează să modifice legea pentru a rămâne în vigoare purtarea măştii în aer liber, astfel că masca de protecţie în spaţiile deschise ar trebui să devină istorie în România în cel mai scurt timp, la finalul lunii februarie sau începutul lunii martie, conform unor surse citate de Antena 3.

În ultimele două săptămâni, reprezentanții Executivului au vorbit tot mai des despre ridicarea restricțiilor impuse în pandemia de coronavirus. „Restricțiile vor fi ridicate cât mai rapid, în momentul în care situația epidemiologică o va permite. Astăzi au fost 18.000 de cazuri înregistrate. Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puţine, şi aşteptăm un moment opim în care aceste restricţii să permită şi desfăşurarea în siguranţă, din punct de vedere al sănătăţii publice, a tuturor activităţilor.

Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranţă, termenul va fi cât mai rapid, în momentul în care situaţia o va permite”, afirma ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Există un grad ridicat al imunității colective, restricțiile ar trebui ridicate

Medicul Radu Țincu spunea că restricțiile ar trebui ridicate, pentru că populația a atins un grad ridicat de imunitate colectivă.

„Avem un grad de imunitate colectivă cred că suficient de bun. Dacă cumulăm cei care s-au îmbolnăvit în valul 4 și valul 5 și cu cei vaccinați, chiar și România reușește să ajungă la un grad de imunitate colectivă de peste 75-80%. Eu cred că va trebui încet, încet să ne îndreptăm spre ridicarea tuturor restricțiilor și ieșirea din starea de alertă.

Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit ca să ajungem cu acest nivel de anticorpi încât să elimine variante mutante. Cred că la un moment dat, ca şi în cazul gripei, trebuie să modificăm compoziția vaccinului astfel încât ea să fie suficient de potrivită pentru a neutraliza aceste variante virale”, preciza medicul.