Evenimentul Zilei > Istoria secreta > Ziua în care a murit primul conducător al României comuniste. Fără să știe, ziarul Scânteia i-a urat „Sănătate”
Ziua în care a murit primul conducător al României comuniste. Fără să știe, ziarul Scânteia i-a urat „Sănătate”

Ziua în care a murit primul conducător al României comuniste. Fără să știe, ziarul Scânteia i-a urat „Sănătate”

19 martie 1965 este consemnată în istorie ca ziua în care a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost primul conducător comunist al țării. De decesul său se leagă încă zvonuri și mistere.

Oficial, s-a spus că a murit din cauza cancerului hepatic și pulmonar, care a avut o evoluție rapidă. Nici el, nici cei apropiați lui din partid – PCR – nu au crezut că boala va acționa galopant, astfel încât problemea succesiunii la putere nu a fost discutată.

Când decesul s-a produs, atât liderii și membrii PCR, cât și poporul au fost rămas surprinși. Iar primul zvon care a început să circule avea inclus în el întrebarea: Moarte naturală sau Crimă politică?

Primele semne ale bolii: răceală la Varșovia

După moartea liderului comunist, s-a întins zvonul că a fost iradiat de ruși fiindcă se împotrivise unor măsuri impuse de Moscova. Românii comentau asiduu.

Istoricii au găsit date concrete în arhive, iar informațiile cu privire la subiect au apărut în mai multe cărți sau reviste de specialitate.

Conform istoricilor, semnele bolii au apărut la Varşovia, în ianuarie 1965. Gheorghe Gheorgiu-Dej a fost acolo într-o vizită. Reşedinţa în care a fost găzduit era insuficient încălzită, lucru care se spune că l-a nemulţumit profund.
„Iată atenţia ce mi-o acordă tovarăşii polonezi!”, s-a plâns el şefului său de cabinet atunci. „M-au găzduit într-un club amenajat în grabă drept casă de oaspeţi! Nici căldură suficientă nu are”. „Răcit” şi scuturat de frisoane, i-au instalat radiatoare în dormitor, a povestit Paul Sfetcu în cartea „13 ani în anticamera lui Dej”, editura Curtea Veche, anul 2008.
La Bucureşti, Gheorghiu-Dej a stat câteva zile acasă cu tratament pentru „gripa virotică” de care i se părea lui că suferă. „Am rămas cu o răceală, cu o tuse care nu-mi mai trece”, i s-a plâns lui Corneliu Mănescu”, scrie Lavinia Betea în cartea „Partea lor de adevăr”, 2008. După un timp, Dej s-a întors la birou ca să conducă țara.

Descoperirea bolii: dublu cancer galopant

Gheorghiu-Dej nu se simțea deloc bine. Răceala persista, la fel și tusea care parcă îi sfărâma plămânii. Au început controalele medicale. Dej știa că în copilărie a suferit de plămâni, că în anii de pușcărie i-au fost din nou afectați. Apoi nu a mai avut probleme. Doar în anul 1963 i se extirpaseră nişte polipi din vezica urinară.

Cancerul său a fost diagnosticat abia pe 2 martie 1965 de o echipă de medici specialiști, coordonată de Voinea Marinescu, ministrul Sănătății. Cu numai două săptămâni şi trei zile înainte de moarte.
Buletinul medical publicat după decesul său şi semnat de somităţi ale medicinei româneşti, în frunte cu ministrul Sănătăţii Voinea Marinescu, menţionează următoarele: „În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare, cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sangvinolente.
Examenul sputei nu a arătat nimic deosebit. La examenul radiologic s-a constatat un proces infiltrativ la nivelul hilului pulmonar drept. Controlul radiologic din prima decadă a lunii februarie a arătat persistenţa imaginii de infiltraţie a hilului pulmonar drept.

Examenele radiologice de control efectuate în a doua decadă a lunii februarie au arătat prezenţa unor formaţiuni cu aspect tumoral la nivelul hilului pulmonar drept.
Tot în această perioadă se observă clinic o mărire rapidă a ficatului însoţită de subicter. Examenele clinice şi de laborator au evidenţiat prezenţa de formaţiuni tumorale hepatice”, se arată în buletinul medical care relevă cancerul pulmolar și hepatic.

Medici străini au venit și au confirmat diagnosticul

Buletinul medical consemnează și faptul că Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost examinat și de un grup de medici veniți din străinătate.

„Pe 2 martie 1965, examenele microscopice ale sputei au arătat prezenţa de celule neoplazice. Pe baza datelor clinice şi de laborator s-a stabilit diagnosticul de neoplasm pulmonar şi hepatic. Având în vedere gravitatea bolii diagnosticate, a fost invitat în ţară un grup de specialişti reputaţi din străinătate, hepatologi, pneumologi şi oncologi care au confirmat diagnosticul.
Din cauza caracterului agresiv şi de diseminare a neoplaziei, boala a continuat să progreseze determinând o evoluţie gravă şi rapidă cu instalarea unui icter intens şi a unei insuficienţe hepato-tumorale.

În ziua de 19 martie, după ora 16.00, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc: cu toate îngrijirile date, bolnavul a intrat în stare de comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43″.

Primele dubii despre boală și deces

După cum se vede, Dej a fost investigat imediat după întoarcerea de la Varșovia. A fost monitorizat continuu de medici, i s-a stabilit diagnosticul dar nu s-a ajuns la niciun tratament.
Dintr-odată, cele două organe vitale – plămânii şi ficatul -au intrat în colaps. Moarte naturală sau cancer provocat prin iradiere de sovieticii care-l urau?- a fost lansată întrebarea în spațiul public, cel mai probabil prin intermediul rețelei de partid și prin Securitate.

Românii știau despre serviciile speciale sovietice pentru distrugerea indezirabililor din ţară şi străinătate pe căi care să pară morţi naturale. Nu le-a fost greu să creadă în această ipoteză. Mai ales că Gheorghiu-Dej fusese văzut în public doar cu câteva zile înainte de a muri și părea în regule, semnele bolii nu erau vizibile.

Ultima horă jucată înainte de moarte

În acea primăvară de 1965 erau alegeri de deputați în Marea Adunare Națională. După ce medicii francezi l-au consultat pe liderul PCR și au dat verdictul de cancer, cei mai importanți membrii ai Biroului Politic au decis ca să-i amenajeze bolnavului acasă tot ce era nevoie pentru tratament. Grupul era format din Gheorghe Maurer, Alexandru Drăghici și Nicolae Ceaușescu.

Pe 5 martie s-a făcut ultima înregistrare filmată cu Gheorghe Gheorghiu Dej, președinte al Consiliului de Stat, ales în funcția supremă pe 18 ianuarie 1965. Pe 8 martie, Dej a ieșit din casă și a mers să voteze lista cu deputați MAN. A mers la secția de votare Grivița Roșie la orele serii, ca să nu fie prea expus. Niște oameni ai muncii l-a tras într-o horă pornită ad-hoc, cei din suită fiind de-a dreptul alarmați. Liderul a făcut însă față celor câteva învârtituri.

A fost ultima apariție în public. A făcut și o fotografie de grup care, a doua zi, a apărut în ziarul  Scânteia. Lângă el erau Maurer, Ceaușescu și Chivu Stoica.

Starea de sănătate a lui Dej a fost ținută secret

Boala lui Dej a fost ţinută secret chiar şi pentru eşalonul doi al partidului. Așa cel puțin a susținut Paul Niculescu-Mizil, care a aflat că Dej e bolnav abia în 5 martie. Abia în 18 martie, în prima pagină a „Scînteii”, a fost publicat un buletin medical. Cu o zi înainte de moartea lui s-a anunțat că „suferă de o afecţiune pulmonară, agravată prin apariţia de complicaţii hepatice cu icter şi insuficienţă hepatică. Se aplică tratament corespunzător”, se spunea în comunicatul oficial.
Pe 17 martie, în plenara CC al PCR, înainte de acest comunicat și cu două zile înainte de deces, fusese informat activul de partid de boala lui Dej. Comitetul Central i s-a adresat cu urări de însănătoşire printr-o scrisoare. Dată publicităţii cu o zi înaintea morţii, a însemnat o pregătire a populaţiei pentru schimbare.

Ziarul „Scînteia“ i-a urat lui Dej sănătate chiar în ziua morţii

Cu o zi înaintea morţii lui Dej a fost convocat, în prima sesiune, plenul MAN. Deputaţilor li s-a citit scrisoarea bolnavului Gheorghe Gheorghiu-Dej, care le mulţumea pentru alegerea, în absenţă, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat. I-au adresat, la rându-le, urări de grabnică însănătoşire. Scrisorile le-a publicat Scînteia în chiar ziua morţii conducătorului României, Gheorghe Gheorghiu Dej.

Cinci zile de doliu național și clopote trase

Dej a beneficiat de onoruri militare, cu mare fast, după ce sicriul a fost expus mai multe zile la Palatul Regal de pe Calea Victoriei, unde peste o sută de mii de români i-au adus un ultim omagiu.

O şedinţă comună a CC al PCR, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române a decretat doliu naţional până la funeraliile din 24 martie.

Funerariile celui dintâi comunist al țări au fost un amestec de onoruri regale, militare și religioase.

Sicriul a fost așezat pe un afet de tun și, împreună cu coloane de militari și mii de români care au dorit să-i aducă un ultim omagiu, s-au deplasat către mausoleul numit „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, situat în Parcul Libertății (azi, Parcul Carol I). Aici sicriul cu trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus într-un mausoleu.

La final s-au tras salve de tun, sirenele tuturor fabricilor și uzinelor au pornit să sune și clopotele din biserici au fost trase.

După anul 1990, rămășițele pământești ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej a fost exhumate și reînmormântate de către urmași în cimitirul Bellu.