Ziua când „au venit americanii” la București, în plin comunism

Ziua când „au venit americanii” la București, în plin comunismNASA. Sursa foto: Andreas H/ Pixabay

Vizita Președintelui SUA Richard Nixon la București în perioada 2-3 august 1969 a fost o lovitură de imagine pentru comuniștii români dar și pentru România socialistă. Nu doar pentru că Nicolae Ceaușescu își va pregăti vizita în SUA de răspuns (vizita va avea loc pe 26-27 octombrie 1970) ci și pentru că SUA vor menține bunele relații cu liderul de la București.

28 februarie 1970 - astronauții americani din Misiunea Apollo 12 aterizează la București!

Charles Conrad Jr., Alan L. Bean și  Richard F. Gordon au fost astronauții NASA care făceau parte din Misiunea Apollo 12 au venit în ultima zi a iernii 1970, la București.  Ei au venit cu o misiune care poate fi încadrată la capitolul „diplomație culturală”. Ei au adus o plachetă care conținea câteva fragmente de rocă de pe Lună. Pe aceeași plachetă era și un steag românesc pe care astronauții americani l-au avut cu ei, în cadrul Misiunii Spațiale  Apollo 11, prima misiune spațială  americană care a aselenizat. Cei trei astronauți au vizitat România aducându-și cu ei și soțiile.

Misiunea Apollo 12 - a doua misiune de aselenizare!

Durata misiunii a fost de 10 zile, 4 ore, 36 minute și 24 secunde în perioada 14-24 noiembrie 1969.  Misiunea Apollo 12 a fost a șasea misiune cu echipaj uman din seria Misiunilor Apollo. Scopul vizitei de la București a fost aceea de a promova în cadrul unui tur mondial de 38 zile, succesul NASA repurtat prin misiunea pe Lună din noiembrie 1969. Evident, SUA doreau să mențină bunele relații cu România socialistă în contextul necesității ca SUA să aibă prieteni în Blocul comunist dominat de URSS.

Semnificația vizitei în evoluțiile diplomatice ulterioare

Seviciile secrete americane știau cât de sensibil era Nicolae Ceaușescu la cadouri și la vizibilitatea internațională. România a fost prima și singura țară comunistă unde astronauții Misiunii Apollo 12 au ajuns! Nu au ajuns la Belgrad, unde se știa că Josip Broz Tito era un adept al nealinierii și un adversar redutabil al Moscovei.

SUA doreau ca România să ajute SUA în reluarea relației americano-chineze. Nicolae Ceaușescu a reușit să rezolve acest fapt și în 1972, Richard Nixon a fost primul lider american aflat în vizită în China comunistă condusă de Mao tze Dun! Rolul României în această acțiune diplomatică a fost menționat explicit de către legendarul secretar de stat american Henry Kissingeri în publicistica sa și în interviurile pe care e-a acordat de-a lungul îndelungatei sale vieți de un secol.

Ne puteți urmări și pe Google News