Zi TENSIONATĂ pentru Elena Udrea. Fostul ministru se află la Curtea de Apel București

Zi TENSIONATĂ pentru Elena Udrea. Fostul ministru se află la Curtea de Apel București

Elena Udrea a sosit joi la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea unuia dintre cele mai controversate dosare.

La Curtea de Apel București se judecă dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 în care Elena Udrea, alături de Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la luare de mită, respectiv instigare la delapidare şi spălare a banilor,

"Eu am spus încă din vară că acest dosar a fost făcut pe repede înainte în campania electorală de anul trecut. Uitaţi că a fost făcut atât de prost încât nici CAB nici ICCJ nu cum să-l judece. Rechizitoriul este atât de amestecat, incert şi cu încadrări făcute în aşa încât sa iasă bine la acuzaţii, dar greşit totul", a declarat Udrea, la sosirea la instanţă, unde dosarul se află în faza de cameră preliminară.

Instanţa supremă a decis, la începutul lunii august, că  dosarul va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News