Zelenski a ajuns în Turcia pentru discuții privind noua inițiativă americană de pace. Kremlinul neagă existența unui astfel de plan

Zelenski a ajuns în Turcia pentru discuții privind noua inițiativă americană de pace. Kremlinul neagă existența unui astfel de planVolodimir Zelenski și Recep Tayyip Erdogan. Sursă foto: Captură video

În timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski deschide la Ankara o nouă etapă de dialog legată de posibile formule de pace, Moscova minimalizează informațiile apărute în presa americană privind un plan diplomatic elaborat de Washington. Kremlinul insistă că nu există elemente noi după discuțiile avute în august între Vladimir Putin și Donald Trump, chiar dacă surse ucrainene confirmă că au fost transmise „semnale” privind anumite propuneri formulate de SUA.

Întrebat despre informațiile publicate de Axios, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins categoric ideea unui document recent care ar relansa negocierile.

„Nu. Până în prezent, nu există nicio noutate în acest sens care să vă poată fi comunicată”, a declarat el.

Kremlinul neagă existența unui nou plan de pace discutat cu SUA

Solicitat să precizeze dacă au avut loc evoluții legate de condițiile de pace formulate de Putin în 2024, Peskov a repetat că, în afară de summitul de la Anchorage, nu au existat alte discuții relevante.

Potrivit sursei citate, administrația americană ar fi lucrat discret la un plan de acțiune în 28 de puncte și ar fi purtat consultări cu Rusia. Un oficial ucrainean a spus pentru Reuters că Kievul a primit „semnale” referitoare la un set de propuneri discutate între Washington și Moscova, însă Ucraina nu a fost implicată în redactarea lor.

La aproape patru ani de la declanșarea invaziei, forțele ruse controlează aproape 20% din teritoriul ucrainean. Moscova susține că patru regiuni – Doneţk, Luhansk, Herson și Zaporojie – sunt „parte legală” a Rusiei, poziție respinsă ferm de Kiev și de statele occidentale.

În iunie 2024, Vladimir Putin a condiționat încetarea agresiunii de două cerințe majore: renunțarea Ucrainei la planurile de aderare la NATO și retragerea trupelor ucrainene din provinciile revendicate de Moscova, chiar dacă Rusia nu le controlează integral. Ucraina a respins în mod repetat aceste condiții.

Dialogul direct dintre Kiev și Moscova nu a mai fost reluat din iulie 2022, de la întâlnirea de la Istanbul. În tot acest timp, atacurile rusești au continuat, inclusiv în zone îndepărtate de front, cum s-a întâmplat recent în Ternopil, unde 19 persoane au fost ucise.

Vladimir Putin

Vladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ru

Zelenski, la Ankara pentru discuții privind „revigorarea negocierilor”

Pe acest fundal tensionat, președintele Volodimir Zelenski a sosit miercuri în Turcia pentru consultări în cadrul noii inițiative de pace.

Anunțând vizita, liderul ucrainean a explicat obiectivul său principal: relansarea dialogului diplomatic.

Zelenski a precizat că se pregătește să „revigoreze negocierile” și că va discuta cu președintele Recep Tayyip Erdogan despre posibilitatea unei „păci juste”. „A face tot posibilul pentru a ne apropia de sfârşitul războiului este prioritatea principală a Ucrainei”, a spus el.

O sursă turcă a indicat că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, ar putea fi prezent la Ankara, dar oficialii americani nu au confirmat acest lucru. Ulterior, Ministerul turc de Externe a clarificat că întâlnirile vor avea loc doar între autoritățile turce și Zelenski, fără participarea lui Witkoff.

Turcia, membră NATO, menține legături funcționale atât cu Kievul, cât și cu Moscova. În 2022 a găzduit singura rundă substanțială de negocieri între cele două părți, înainte ca președintele Trump să lanseze în 2025 o nouă inițiativă diplomatică.

Kremlinul a transmis că Rusia nu participă la discuțiile din Turcia, dar că președintele Putin este dispus să analizeze rezultatele și să discute cu SUA și Turcia despre concluziile întâlnirilor.

Oficiali de rang înalt ai armatei americane ajung la Kiev

În paralel cu vizita lui Zelenski în Turcia, o delegație a armatei americane se află la Kiev într-o „misiune de informare”, potrivit Ambasadei SUA.

Delegația este condusă de secretarul armatei Dan Driscoll, iar generalul Randy George, șeful Statului Major al Armatei SUA, face parte din grupul american.

Surse citate de Reuters confirmă că cei doi oficiali se vor întâlni joi cu Zelenski, în cadrul demersurilor coordonate privind securitatea Ucrainei.