Editura Evenimentul si Capital

Interviu extraordinar cu „Zeița de la Montreal”. Nadia Comăneci, moartea, divorțul și cel mai frumos om de pe Pământ

Autor: | | 0 Comentarii | 9776 Vizualizari

După amiază hipnotică, îngălbenită, amețitoare prin piruetele delicate ale frunzelor rănite de toamnă - în foștii codrii ai Vlăsiei, pe la Snagov, într-o îngrăditură de case imaculate. Undeva, mai jos de cerul fastuos și de albastrul lui eclatant, scămoșați ici, colo, de nori leneși, orientați către poveste și plictis, noi. Adică eu, Nadia și o mică armată alcătuită din fete și băieți. Un makeup artist, un hairstylist (oameni cu romengleza în buzunarul de la piept), mă rog, v-ați prins, urma o ședință foto din secolul XXI. Insinuat printre maglavaisuri, pieptene și ondulări, am căpătat, sâcâind-o pe Nadia - care trebuia să stea când țeapănă, când mută -, un fabulos dialog și o memorabilă experiență. Iat-o mai jos!

Înainte de a purcede, îngăduiți-mi totuși să vă dezvelesc, în câteva tușe repezite, portretul Nadiei: siluetă zveltă, blugi simpli, maiou cu decolteu de sezon, tomnatic, un aer american, adică pragmatic, optimist. Cum descinde, pe tocuri de-o schioapă, ne și dezmeticește din picoteala noastră orientală: „Gata, începem?”. Și-am început.

Evenimentul zilei: Nadia, mai ții minte ce făceai în urmă cu 40 de ani, fix 40 de ani? Era o toamnă la fel de splendidă?

- Nadia Comăneci: Mai țin minte ce făceam în urmă cu 42 de ani, prin iulie (n.r. - pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia - care avea atunci 14 ani - schimba istoria sportului, obținând prima notă de 10 într-o competiție oficială, la gimnastică). Este o dată pe care n-am să o uit toată viața.

- Asta își aduce aminte multă lume. Dar ce făceai în urmă cu 40 de ani? Mai știi?

- Cred că mergeam la școală, la Onești, nu? Chiar așa e, începusem școala. Țin minte bine - colegii se uitau cu admirație la noi. Nu doar la mine, la întreaga echipă. Prin sport, prin gimnastică, noi ieșeam afară, călătoream, participam la competiții, ceea ce pentru oamenii acelor vremuri și ai acelor locuri era ceva nemaipomenit. Nici nu vă dați seama! Cum să zbori cu avionul și să vezi țări străine? Era ceva științifico-fantastic! Ce confuzie!

Nadia și accidentul mortal

- Revenind în zilele noastre... Ultima „veste-bombă” despre Nadia Comăneci care-mi trece prin minte acum este legată de un fake-news, cum se spune acum: divorțul tău de Bart Conner. Care a fost, până la urmă, povestea acestei nebunii? A fost o știre falsă pur și simplu, o răutate direcționată, ce-a fost?

- O glumă proastă. Și nici măcar nu era 1 Aprilie. Dar asta nu-i nimic. Să-ți spun una și mai tare! (n.r. - makeup artistul îi cere să stea nemișcată, iar Nadia se conformează preț de câteva clipe). Acum vreo 15, 20 de ani, nu mai țin minte exact, sună telefonul fix, dimineața, devreme. Eram acasă, în America, nici nu mă dădusem jos din pat. Răspunde Bart. Cred că erau, dacă-mi amintesc bine, niște jurnaliști de la Associated Press. Aveau, ziceau ei, vești teribile. Cum că eu, Nadia, aș fi murit într-un teribil accident. Și-l și căinau, cu această ocazie, pe Bart. Condoleanțe, bla, bla, bla... Bart, ușor uluit inițial, apoi amuzat, le spune că nu-i adevărat, că Nadia e lângă el, teafără și nevătămată. Ba chiar mă cheamă, pentru confirmare, să le vorbesc în receptor. Doar așa s-au convins că respir, că trăiesc, că sunt în viață.

- Ce se întâmplase?

- Un anume Nadia și nu mai știu cum, diplomat, după cum s-a constatat ulterior, murise, într-adevăr, într-un accident. Doar că jurnaliștii n-au mai așteptat să vadă care Nadia. Au sunat direct la Bart să-i transmită condoleanțe. Asta da știre. Nu cea cu divorțul...

Despre căsătoriile între persoane de același sex

- Te-ai gândit vreodată serios să revii acasă, să te restabilești, definitiv, în România?

- Știi prea bine că viața se schimbă de la o zi la alta. Cum să-ți faci planuri definitive în ziua de astăzi, când nu știm ce-o să facem într-o săptămână, într-o lună? (n.r. - îi sună telefonul, e Dylan, fiul ei, somnoros, din America, unde e ora opt dimineața. Dialogul în engleză, tandru, înfiorat de românescul apelativ „iubire”, durează câteva minute și schimbă, apoi, cursul interviului).

- Fiul tău are deja 12 ani. Ce mai face?

- Face crosscountry (n.r. - alergare pe teren denivelat). Ultima oară a terminat pe locul 39 din 500 de participanți (n.r - își umflă, mândră, pieptul, stânjenind, fără intenție, mișcările makeup-artistului). Dar să știi că este un copil curajos. A fost, recent, într-o tabără de două săptămâni, singur. Teatru! A obținut rolul principal. Și a și cântat.

- Nadia, în România, pe 7 octombrie, se va organiza un referendum cu tema Definirea familiei. Ce părere ai despre căsătoriile între persoanele de același sex?

- Dacă fiecare e fericit în felul lui, n-am eu treabă. Trebuie să fim mai deschiși, să acceptăm mai multe feluri de fericire. Trăim vremuri moderne.

Femeia este egală cu bărbatul?

Nadia Comăneci nu s-a sfiit să răspundă unor provocări delicate, de genul: „Cât de egală este astăzi femeia cu bărbatul?”: „În această direcție, trebuie să recunoaștem, mai este de lucru. Dar se merge în direcția bună, mai ales în Vest. Femeile au voci, se fac auzite, luptă. Uite, de exemplu, în sport. Femeile care au avut succes și au dovedit că se pot menține sus s-au impus. Și asta fără ajutorul bărbaților. O să se întâmple, din ce în ce mai des, și aici, în Est. Veți vedea”.

Cine este cel mai bun sportiv român în activitate?

Întrebare ușor idioată, la care Nadia a răspuns totuși: „Simona. Simona Halep, nu?” Mă învoiesc pe loc: „Sigur”. De altfel - îmi explică Nadia (și sunt de acord) - fetele sunt, astăzi, mai bune. Inclusiv la sporturile de echipă, la handbal, la tenis de masă, volei etc. Motivul?„Sunt mai serioase, mai disciplinate”, mă lămurește cea mai valoroasă gimnastă din toate timpurile.

„Sportul îi ajută pe copii să fie mai buni la școală! Ba chiar și în viață”

Vorbind despre busola pierdută a gimnasticii românești - în particular - și a sportului nostru, în general, Nadia rămâne lucidă: „Performanța nu se obține peste noapte, nici în gimnastică, nici în fotbal, în niciun sport. Pe vremea mea, de la 5, 6 ani, copiii erau integrați unei activități. Făceam, în școli, ore de educație fizcă. Așa se înfiripa competiția, rivalitatea... Copilul a fost și va fi întotdeauna interesat să arate că este sau poate fi mai bun decât celălalt de lângă el, că poate fi mai iute, mai tehnic, mai precis”.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI