Zeci de mii de turiști, pe litoral, în minivacanța de Rusalii

Zeci de mii de turiști, pe litoral, în minivacanța de Rusalii

Cel mai aglomerat week-end al acestui sezon estival a atras peste 50.000 de turiști în stațiunile de pe litoral. În minivacanța de Rusalii turiștii au cheltuit peste 3 milioane de euro pe cazare, masă și distracții.

Hotelierii de pe litoral spun că este cel mai aglomerat week-end de la inceputul sezonului estival. Vremea  a fost perfectă pentru plajă, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, atenuate de briza ușoară a mării. De aceea, de la Năvodari la Vama Veche plajele sunt pline. Peste 2,5 milioane de euro i-a costat pe turiști acest week-end prelungit, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc. Numai pe cazare și masa aferentă. Pentru celelalte cheltuieli s-au mai consumat cel puțin 800.000 de euro. Banii s-au dus pe mâncare, băutură și distracții. De la câteva zeci de lei la o autoservire sau o shaorma și un suc pe faleza, până la mii de euro lăsați de petrecăreți pe mâncăruri fine și șampanie scumpă in cluburile de noapte.

Cele mai căutate destinații au fost Mamaia Nord unde sunt plajele de fițe și cluburile de noapte și Vama Veche cu distracțiile în aer liber. Celelalte stațiuni au avut un grad de ocupare de 50%. Și sudul litoralului, cu hotelurile înconjurate de verdeață, s-a animat. În afară de plajă, turiștii se relaxează la Herghelia Mangalia, parcul de aventură din Neptun, parcul de distracții din Venus. Cei mai mulți turiști au ajuns pe litoral sâmbătă pentru un sejur de două nopți. Autoritățile de pe litoral au stat cu ochii în patru pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea strica vacanța turistilor. Polițiștii au efectuat controale in trafic, mai mulți șoferi băuți au rămas fără permis de conducere. Au depistat chiar și un medic care consumase droguri și i-au suspendat carnetul.  

Paramedicii ISU au fost la datorie in punctele de prim ajutor de pe plajele din stațiuni. Au fost destui turiști care au dat de furcă salvamarilor, aruncându-se în valuri până dincolo de geamanduri. O turistă, în stare avansată de ebrietate, a fost salvată din valuri la Mangalia. La fel și la Vama Veche, unde tânăr petrecăreț a fost scos cu greu din apă de către salvamari. Din fericire nu au fost incidente. Cel mai greu pentru autorităti va fi luni spre seară, la finalul minivacanței de Rusalii. Turiștii se grăbesc să plece spre casă aglomerând drumurile naționale de pe litoral și Autostrada Soarelui. Pe DN39 între Eforie Sud și Eforie Nord se circulă deja bară la bară. Poliția recomandă turiștilor să circule cu atenție, să respecte distanța regulamentară și să evite depășirile în trafic.

Ne puteți urmări și pe Google News