„Zdob și Zdub”, o filă a excelenței artistice la Eurovision
- Angelina Olaru
- 3 februarie 2024, 20:49
„Zdob și Zdub” a intrat în Cartea Recordurilor „Eurovision”, fiind singurii artiști din istoria acestui concurs care au ajuns de trei ori în finală, în trei decenii diferite
După reprezentarea strălucită a Republicii Moldova la Eurovision Song Contest, trupa „Zdob și Zdub” a devenit feblețea audiențelor europene și un ambasador cultural al țării în UE.
În 2022, formația lui Roman Iagupov a intrat în Cartea Recordurilor „Eurovision”, fiind singura din întreaga istorie a acestui concurs internațional, care a ajuns de trei ori în finală, în trei decenii diferite: în 2005, la Kiev, când s-a clasat pe locul al șaselea, cu piesa „Boonika bate toba”, în 2011, la Düsseldorf, cu piesa „So Lucky”, când a obținut locul 12, și în 2022, la Torino, cu piesa „Trenulețul”, interpretată alături de renumiții muzicieni Vitalie și Vasile Advahov, când au obținut locul al șaptelea din 17 țări participante.
Odiseea succesului de 30 de ani
Revenim la odiseea succesului formației, în perioada pregătirilor febrile ale concurenților actuali basarabeni pentru „bătălia” de la Finala Națională a Eurovision Song Contest 2024, care va fi organizată, pe 17 februarie, de Compania „Teleradio-Moldova”.
La ora aceasta, „Zdubii” ne bucură de o agendă plină de evenimente. La 1 februarie, ei și-au bucurat fanii din Iași cu un concert de zile mari. Toată primăvara, trupa va colinda prin îndrăgite orașe europene. Pe 12 martie, vor concerta la București, la Berăria „H”.
După aceea vor avea concerte la Londra, Stuttgart și Limassol. Vor reveni pe 21 aprilie, la București, iar în zilele 27-28 aprilie, vor evolua la Sala Palatului. Pe 16 mai, „Zdob și Zdub” va putea fi urmărită în cadrul unui regal al muzicii fără hotare: „Potcoava de aur”, în Chișinău.
Roman Iagupov se pregătea de o carieră în sport
Roman Iagupov este fondatorul și solistul vocal al formației „Zdob și Zdub. Activitatea sa profesională se identifică cu istoria de trei decenii a trupei, ce abordează genurile muzicale hardcore, rock, rapcore, ethno rock, punk rock, folk rock etc. S-a născut la 13 septembrie 1973, în orașul Volgograd, Rusia. Când avea vârsta de un an, familia sa se stabilise în localitatea Strășeni, o suburbie a Chișinăului, mama viitorului artist fiind originară din Basarabia.
În perioada 1980-1990, a învățat la Scoala Nr. 2 din Străseni, avându-l coleg de clasă pe Anatol Pugaci, toboșarul, la începuturile formației „Zdob și Zdub”. În acea perioadă, Roman a făcut primii pași în muzică, împreună cu el și cu vecinul acestuia, Mihai Gîncu (instrumentist de bază al trupei, până în prezent), pasionați și influențați de rockul sovietic, post-sovietic și occidental, în special, de Victor Țoi, „The Beatles”, „The Rolling Stones” ș. a.
La început, Roman Iagupov devenea liderul unui grup de adolescenți melomani, talentați și descătușați, dominați de spiritul libertății, cu aceleași gusturi muzicale, care învățau din mers să stăpânească instrumentele, transformându-și pasiunea într-un crez al vieții.
Ce a fost trupa „Noise”
Astfel, inițial, ei au creat trupa „Noise”. Viitorii artiști, în frunte cu solistul lor, se organizau în repetiții, frecvent, în subsolul din fosta Școală Nr. 59 din sectorul Buiucani al Chișinăului, „leagănul” viitorilor ”Zdubi”, după cum susțin ei înșiși.
Din start, au sfidat orice standarde, legi sau reguli din show-business, preferând underground-ul, având concerte în cluburile mici, la demisol, unde se aduna tineret nonconformist, care aprecia atmosfera libertății din perioada destrămării imperiului. În anii `90, au ieșit din acel underground. Un rol important în formarea ca artist a lui Roman Iagupov au avut, deopotrivă, atât cultura rusă din epoca sovietică, cât și folclorul moldovenesc, în condițiile în care a crescut într-o suburbie a Chișinăului.
El se pregătea, în primul rând, pentru o carieră în sport. După absolvirea școlii medii, a urmat cursurile Institutului Național de Educație Fizică și Sport (1991-1995). În perioada studenției, se ocupa intens și de muzică.
De la Strășeni și Chișinău, la Los Angeles și New York
În anul 1994, la vârsta de 21 de ani, împreună cu Anatol Pugaci, fostul său coleg de clasă și cu Mihai Gîncu, au înființat formația „Zdob și Zdub”. În același an, Roman Iagupov l-a întâlnit pe viitorul lor producător, Igor Dânga, atunci solist al trupei „Cuibul”, una dintre cele mai populare formații rock din acea perioadă, care l-a invitat să evolueze împreună, în cadrul unui concert. Astfel, în iunie 1994, „Zdob și Zdub”, a apărut pe scenă, alături de „Cuibul”, eveniment de mare succes pentru Roman Iagupov și trupa sa.
Marele debut s-a produs, totuși, în același an, la Moscova, la Festivalul „Учитесь плавать” (Învățați a înota), iar doi ani mai tâziu, la o altă ediție a evenimentului, trupa a evoluat împreună cu renumita formație americană „Rage Against the Machine”. „Hardcore moldovenesc” a fost piesa, compusă special pentru festivalul respectiv și care a devenit cartea de vizită a formației și a liderului său. De atunci, cariera lui Roman Iagupov a continuat pe mari scene ale lumii.
Dacă la început concerta la Strășeni, Chișinău, apoi la București sau Kiev, au urmat cele mai importante orașe ale lumii, alături de trupe rock de renume mondial „Red Hot Chili Peppers” și „Soulfly” din Los Angeles, „The Garbage” din Madison, „Fun Lovin' Criminals” din New York, „Linkin Park” din Agoura Hills, „Emir Kusturica & No Smoking Orchestra” din Belgrad, „Biohazard” din Brooklyn, New York, „Rollins Band” din Van Nuys ș.a.
Solistul „Zdubilor” a fost pedagog
În perioada 1995-1996, Roman Iagupov a activat și ca pedagog, la Școala Nr. 33 din Chișinău. La finele anului 1996, „Zdob și Zdub” a înregistrat albumul de debut „Hardcore moldovenesc”, la casa de discuri „Free Lee Records” din Rusia, și conținea 12 piese, majoritatea în limba rusă. Anii 1997-1998 ai artistului au fost marcați de activități concertistice intense, în republică și străinătate, având colaborări cu formații rock din România și Rusia. Un eveniment important, în 1998, a constat din înregistrarea albumului de debut, în limba română, „Hardcore moldovenesc”, pentru distribuire în România.
În același an, trupa în frunte cu solistul Roman Iagupov a întreprins un turneu de excepție, de două săptămâni, în Germania, în urma căruia începeau să-și creeze o nouă imagine: prin renunțarea la duritatea hardcor-ului american, în favoarea interpretării pieselor într-un stil lirico-melodios, o trecere spre folk rock.
În cursul anilor, au urmat mai multe albume de succes ale „Zdubilor”, cu piese în română, rusă și engleză: „Tabăra noastră” (1999), „Agroromantica” (2001), „От хардкора до романтики” (2002), „450 de oi” (2003), „Ethnomecanica” (2006), „Избранное” (2006), „Basta Mafia!” (2012), „20 de veri” (2015) etc.
Muzicienii au întreprins turnee în zeci de țări, între care Belgia, Cehia, Danemarca, Eleveția, Franța, Olanda, Polonia, Serbia, Ungaria, Ucraina. Hituri interpretate: „Bateți tare”, „M-ai lăsat”, „Hăitura”, „Tiganul și OZN”, „Hora cosmică”, „Bună dimineața”, „Tractorul”, „Dragă Otee”, „Doina haiducului”, „Dj Vasile”, „Nunta extremală”, „Cucușor”, „Miorița”, „Everybody în Casa Mare”, „Moldovenii s-au născut”, „Om cu inimă de lemn”, „Lângă codrii de aramă”, „La o margiune de munte”, La carciuma de la drum (cu Loredana și Skizzo Skillz), „Sânziene” (cu Irina Rimes și surorile Osoianu) ș. a.
„Stand Up For Ukraine”, alături de alți artiști de talie mondială
După izbucnirea Războiului din Ucraina, la 14 februarie 2022, alături de Madonna, Elton John, Miley Cyrus, Adam Lambert, Céline Dion, Alanis Morissette, Bono și alți artiști de talie mondială, „Zdubii” s-au raliat Campaniei „Stand Up For Ukraine” pentru mobilizarea guvernelor, instituțiilor, artiștilor, companiilor și persoanelor fizice în strângerea de fonduri destinate refugiaților.
Pentru talent artistic, originalitate și activitate de creație prodigioasă, pentru prestația la Concursul Internațional de Cântec „Eurovision-2022”, care a adus Republica Moldova pe locul șapte în marea finală și pentru contribuție substanțială la promovarea imaginii statului în lume, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare” și Diploma de Onoare (2022).
Pentru promovarea legăturii puternice între Republica Moldova și România, prin intermediul piesei „Trenulețul”, Consiliul Județean Iași l-a declarat Cetățean de Onoare al județului Iași (2022).
I-au fost acordate, de asemenea, titlurile onorifice „Artist al Poporului” (2020), „Maestru în Artă” (2005) și Medalia „Meritul Civic” (2002). Menționăm că în text au fost utilizate informații, în baza surselor publicate în „Calendar Național 2023”.