De fapt, Brzezinski punea în aplicare ideile sale privind încurajarea dizidenţilor interni, cele pe care le formulase în capodopera din anii şaizeci, "The Soviet Bloc" (Harvard University Press, 1967). Acum câţiva ani, într-o dezbatere din revista "Foreign Affairs" despre cele mai importante cărţi ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX pe teme de relaţii internaţionale, volumul lui Brzezinski era menţionat între acestea.
Meritul lui Brzezinski a fost că a ştiut să releve antagonismele lăuntrice ale proiectului ideologic leninist, faptul că revizionismul marxist va deveni principala forţă care va dezintegra monolitul oficial. Apărut în 1967, volumul a anticipat Primăvara de la Praga începută în ianuarie şi încheiată tragic în august 1968, prin intervenţia tancurilor sovietice, şi, două decenii mai târziu, momentul Gorbaciov. Ar merita amintită şi cartea sa din aceeaşi perioadă despre rolul Americii în era a ceea ce el a definit drept revoluţia tehno-electronică.
În timpul administraţiei Carter, Brzezinski a jucat un rol major în succesul negocierilor de la Camp David. Mai târziu, cu varii ocazii, a criticat poziţiile radicale ale dreptei israeliene şi a susţinut fără echivoc opţiunea pentru două state ca fiind soluţia conflictului israelo-palestinian. În dialogul cu Gati, care încheie volumul, Brzezinski răspunde cu sinceritate la acuzaţiile conform cărora ar fi fost anti-Israel sau, mai rău, antisemit. Acestea sunt desigur calomnii grosolane. Brzezinski a crescut într-o familie care dispreţuia antisemitismul.
În calitate de consul polonez în Germania la jumătatea anilor treizeci, tatăl său a oferit vize evreilor germani care încercau să scape din infernul nazist. În numeroşii ani petrecuţi la Columbia, Zbigniew Brzezinski a devenit un veritabil intelectual new-yorkez, personificarea cosmopolitismului. Nu a făcut niciodată un secret că ţările în care se simte acasă, în afară de Statele Unite, sunt Polonia şi Israelul. Concepţia sa asupra lumii nu conţine nici un bigotism, exclusivism etnic sau prejudecăţi. Aşa cum sugerează Francis Fukuyama, Brzezinski a reuşit întru totul atât în opoziţia morală faţă de imperialismul sovietic şi de colonizarea Europei de est, cât şi în efortul său de a promova o perspectivă realistă în legătură cu îndelungatul conflict din Orientul Mijlociu.
O persoană extrem de privată, a cărui imagine este una austeră, sustrasă fervorii mediatice, un fidel al cărţilor, ideilor şi conceptelor, personajul căruia prietenii îl alintă cu apelativul Zbig este de fapt un mare intelectual, un mentor generos şi un strateg vizionar. În încheiere, doresc să citez memorabilul descriere făcută de Brzezinski lui Putin ca dictator, pe care îl consideră "o imitaţie parţial comică a lui Mussolini şi un personaj care aminteşte ameninţător de Hitler".
Textul de faţă este versiunea lărgită a recenziei volumului editat de Charles Gati, "Zbig: The Strategy and Statecraft of Zbigniew Brzezinski", cuvânt înainte al Preşedintelui Jimmy Carter (The Johns Hopkins University Press, 2013), pe care am publicat-o în "International Affairs" (vol. 90, no. 2, 2014); traducere de Bogdan C. Iacob.