În ciuda eșecului cumplit al Primăverii Arabe, care n-a adus mare democrație în lumea musulmană, în schimb a provocat masacre teribile, anumite cercuri din Statele Unite au încă nostalgia unor astfel de intervenții mai mult sau mai puțin subterane. Ziariștii de la Washington Post, de pildă, se întreabă dacă nu a venit timpul unei Primăveri israeliene.

"La asfințit, la sfârșitul săptămânii trecute, Piața Paris din Ierusalim era deja plină-ochi, cu mai mulți protestatari decât fuseseră la cele patru demonstrații anterioare împotriva premierului Benjamin Netanyahu, care au avut loc în decursul unei săptămâni și un pic. Pe peretele unei clădiri e atârnată o pancartă lungă ce poartă un singur cuvânt ebraic având înțelesul de „Ne-am trezit” - o descriere a protestelor sau poate a unei întregi generații de israelieni.

Sute de oameni s-au așezat în poziția „lotus” pentru a medita, ca și cum ar fi vrut să anunțe că e un protest pașnic. Uimitor e faptul că au fost capabili să se concentreze. Piața și bulevardul care duce spre reședința premierului din Strada Balfour erau înghițite de un vacarm de nedescris. Un bărbat înalt bătea într-o tobă pe care o ținea pe umăr, în vreme ce un altul, cu un cap mai scund, bătea și el în ea. O femeie bătea într-o oală de gătit cu o lingură de inox. Alții băteau în baricadele de metal aduse de poliție pentru a împiedica mulțimea să ajungă la reședința lui Netanyahu. Suflau în fluiere și goarne de plastic de sub măștile lor. Un bărbat cânta acorduri lungi la un șofar [instrument tradițional din corn de berbec - n.trad.] Toți purtau măști. Dar distanța dintre ei era de doi centimetri, nu doi metri.

În două locuri diferite manifestanții au încercat să se folosească de amplificatoare pentru a ține discursuri, dar erau imposibil de auzit. Oamenii scandau „Capitală! Regim! Lume interlopă!” - sensul fiind de „Cleptocrație!”

Unii dansau. Fețele lor strălucitoare erau aproape toate tinere. Protestatarii israelieni cu păr cărunt din trecut erau acum absenți, poate de teama coronavirusului. O altă generație le-a luat locul, voioși în furia lor.

Vreo duzină de grupuri au venit cu pancarte tipărite. „Ești rupt de realitate, ne-am săturat de tine!”, proclama unul dintre seturi. Un alt grup avea un mesaj bilingv în ebraică și arabă: „Sănătate! Trai! Speranță!” Un al treilea set proclama: „Anexare niciodată! Democrație acum!” O pancartă făcută de mână și ținută de un bărbat declara: „Primăvara Israeliană e deja aici”. O femeie dansa ținând o pancartă desenată de mână deasupra capului: „Nu am bani și nici vreun unchi bogat”, referindu-se la criza economică adusă brusc de pandemie și la reacția anemică a guvernului.

Unii oameni purtau steaguri negre, simbolul unui grup care a început să protesteze contra măsurilor antidemocratice ale lui Netanyahu după alegerile israeliene din martie. Dar, în general, aerul era plin de steaguri israeliene.

Babilonia de mesaje reflectă amploarea coaliției pestrițe, mereu în creștere, care susține protestele, de la stânga veterană a Israelului până la noii șomeri și patronii de restaurante în pragul falimentului. Înțelesul unificator al acestui clocot strident este: Netanyahu, ne vrem țara înapoi.

Manifestațiile anticorupție au început acum câțiva ani, de când Netanyahu este anchetat, chiar înainte de a fi inculpat în trei dosare distincte de corupție. Ele s-au revărsat în cele trei campanii electorale de anul trecut, în care practic întregul program al noului partid centrist de opoziție Albastru și Alb condus de Benny Gantz a fost descotorosirea de Netanyahu și restaurarea respectului pentru statul de drept.

Ultimele alegeri, cele din 2 martie, au conferit partidelor opuse lui Netanyahu o majoritate la limită în parlament - fix în momentul în care a lovit coronavirusul. Răspunsul inițial al lui Netanyahu la pandemie a fost unul semi-competent pe frontul sanitar. Însă el a exploatat pandemia pentru a-și tergiversa propria trimitere în judecată, a împiedicat pentru scurt timp parlamentul să funcționeze și l-a convins pe Gantz să se alăture unui guvern „de urgență”.

Odată ce pericolul de a pierde puterea s-a mai estompat, Netanyahu a acționat ca și cum Covid-19 ar fi fost eradicată. La învestirea noului guvern pe 17 mai, Israelul coborâse la 10 cazuri noi pe zi. „Pentru a ajuta economia [...] pentru a vă face viețile mai ușoare”, a anunțat Netanyahu, restricțiile anti-pandemie au fost relaxate drastic.

Netanyahu și-a dedicat activitatea atacării sistemului judiciar și aranjării unei scutiri fiscale pentru sine. Și-a petrecut săptămâni făcând planuri de anexare a unor teritorii din Cisiordania. Acest lucru a declanșat un nou set de proteste, din partea activiștilor anti-anexare.

Până la mijlocul lui iulie, deja aproape 2.000 de israelieni erau diagnosticați zilnic cu Covid-19. Răspunsul guvernului la pandemie și la impactul ei economic a fost inconsecvent și haotic. Aprobarea publică pentru modul în care a gestionat Netanyahu pandemia a căzut la 38%. Senzația că țara se prăbușește și lui Netanyahu pur și simplu nu-i pasă a devenit și ea contagioasă. Protestele economice au luat amploare. Strada Balfour a devenit un epicentru - poate că în primul rând pentru că târziu în noapte, la finalul fiecărei manifestații, poliția a făcut arestări arbitrare, determinând și mai mulți tineri să vină.

Nu pot prezice dacă protestele vor lua și mai multă amploare sau se vor liniști, dacă acesta este într-adevăr începutul unei Primăveri Israeliene. Netanyahu este un maestru la a da vina pe alții. Dar pentru pandemie e dificil să dai vina pe stânga ori pe Iran. Forța și slăbiciunea mișcării de protest provin din aceeași sursă: ea amestecă vreo duzină de cauze. Nu are lider. Aspiră, mai presus de orice, să scape de Netanyahu. Dar mai aspiră și la o politică preocupată de sănătatea și bunăstarea populației, iar nu de anexare și de sustragere de la termene de judecată.

Spre miezul nopții, din întâmplare, mă aflam suficient de aproape de o portavoce a poliției pentru a auzi ordinele de dispersare. Câteva momente mai târziu, un cordon de bărbați și femei în uniformă s-a năpustit în mulțime. Au început arestările. A doua zi aveau să vină și mai mulți oameni pentru a asedia Balfour", scrie Washington Post.