După seria de furtuni de sâmbătă, vremea se mai îndreaptă, dar rămâne destul de instabilă, mai ales în sud-estul și nord-vestul țării.
În zonele amintite, cerul va fi înnorat temporar accentuat, cu averse și descărcări electrice, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil, cu instabilitate atmosferică pe arii restrânse. În special la munte, izolat, cantitățile de apa vor depăși 20...25 l/mp.
Vântul va sufla astăzi intens astăzi în estul țării și la munte, iar trecător și în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 16 grade pe litoral, iar în Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei vor fi între 25 și 26 de grade. Presiunea atmosferica este în ușoară creștere.
În Capitală este o dimineață mai caldă decât cea de ieri, cu 12-14 grade, dar vremea se va răci ușor, astfel că maxima nu va depăși 22 de grade. Cerul va fi temporar înnorat, cu posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Și în București presiunea atmosferica crește ușor.
În zona montană, vremea rămâne instabilă astăzi, cu înnorări temporar accentuate și, pe arii restrânse, averse însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă pot depăși, izolat 20-25 l/mp. Vântul va sufla intens, mai ales pe creste. Temperaturile la amiază vor fi mai scăzute față de ziua de ieri, mai ales în masivele nordice și estice.
Și la mare va fi vreme instabilă, mai rece decât ieri, cu cer înnnorat, averse, vânt moderat cu intensificări temporare peste zi și maxime de temperatură în jur de 15 grade Celsius. Apa mării va avea între 15 și 18 grade.
Ziua de luni va aduce tot vreme instabilă, cu averse, descărcări electrice, intensificări de vânt, de scurtă durată în special în sudul tării, local în centru, est și la munte și izolat și în rest. În zona montană cantitătile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 18 grade pe litoral și 26 de grade vestul și sud-vestul țării.
La București va fi tot vreme instabilă, cu 9 - 11 grade dimineața și 22 - 23 de grade la prânz.
De marți, se face mai frumos.