Îl obligă legea, în care scrie clar că, la șase luni de la instalare, șeful statului trebuie să își asume această strategie. Presimt că este un moment dificil pentru noul șef al statului, care pur și simplu a fugit de toate situațiile conflictuale pe teme de politică externă și a evitat, cu mici excepţii, să facă declarații ferme împotriva Rusiei. Nu mai departe de acum câteva zile, șeful statului a preferat să tacă atunci când a devenit publică lista românilor cărora Federația Rusă le-a interzis să intre pe teritoriul ei, deși pe listă se află și un înalt oficial militar, Tiberiu Chondon, șeful Statului Major al Forțelor Navale. Sunt, din păcate, numeroase situații tensionate în care șeful Guvernului, Victor Ponta, a reacționat, în timp ce președintele României a tăcut.

În plus, la Palatul Cotroceni, Departamentul de siguranță națională se află într-o situație de provizorat, după plecarea lui George Scutaru. Generalul Ion Oprișor, care conduce acest departament, după ce a fost ani întregi secretar al CSAT, este un tehnician, dar nu are o viziune politică. În schimb, fostul consilier prezidențial Iulian Chifu, care acum conduce un ONG specializat în studii de politică externă şi securitate, a elaborat un set de şapte propuneri pe care le-a transmis Administrației Prezidențiale și, în absența oricărei comunicări dinspre Cotroceni, merită discutat pe ceea ce vine dinspre societatea civilă.

Ceea ce mie mi se pare cel mai interesant în propunerile lui Chifu este așa numitul „nivel de ambiție”, potrivit căruia România ar trebui să se poată apăra singură timp de două săptămâni, în cazul unei invazii. Chifu nu precizează cine ne-ar putea invada, dar este clar că vorbim de Federația Rusă. Subliniez, Chifu propune stabilirea unui „nivel de ambiție”. Problema este că Armata Română nu are la ora actuală nici măcar un avion de vânătoare capabil să zboare. Anul trecut am apelat la alte state pentru a ne asigura poliția aeriană.

La 31 martie 2014, europarlamentarul PNL Norica Nicolai a spus că România are muniţie cât pentru opt ore de război. Nu am nici o simpatie pentru doamna europarlamentar, dar, dacă avea dreptate, răspunsul corect era să se vadă cum se poate ameliora această situaţie, nu să i se reproşeze că nu trebuia să o facă publică, iar scandalul să fie repede băgat sub preş. În teorie, şi subliniez „în teorie”, din 2017 va urma o alocare de 2% din PIB pentru Apărare. Sunt sceptic. În primul rând că, prin consensul obţinut de preşedintele Klaus Iohannis în ianuarie 2015, se încalcă o decizie din 2013 a CSAT, care prevedea că alocarea de 2% se va face din 2016 (oricum, era o obligaţie din momentul aderării la NATO, în 2004). Practic, Iohannis a girat ignorarea unei hotărâri CSAT şi a acordat un spaţiu fiscal guvernului Ponta, într-un an electoral. Povara creşterii bugetului pentru Apărare va reveni viitorului Executiv, în condiţiile în care acum se pregăteşte o scădere substanţială a taxelor şi impozitelor.

Ce vreau să arăt este că, dacă preşedintele Klaus Iohannis, va continua să acţioneze în salturi – va indica o problemă, va propune o soluţie, dar ulterior nu va face presiuni constante pentru rezolvarea ei – România nu va avea capacităţi de apărare nici cât să reziste la o oră de conflict. Sigur că, fiind ţară membră a NATO, nu suntem singuri. În teorie. Pentru că sunt tot mai multe întrebări legate de modul în care va fi pus în practică celebrul articol 5 din Tratatul NATO. „Se propune o declarație unilaterală că România va reacționa ca în cazul Art. 5 imediat ce o țară va cere accesarea articolului 5 inclusiv pentru război hibrid sau informațional, așteptând ca și alte state să reacționeze la fel, implicit, în momentul unei acțiuni similare a României”, scrie Iulian Chifu în propunerile sale privind strategia de securitate, sugerând astfel dubiile legate soliditatea alianţei nord-atlantice.

Nu vreau să intru în toate detaliile tehnice legate de viitoarea strategie de securitate, ci să arăt doar că, la 21 iunie, Klaus Iohannis va arăta dacă şi-a intrat pe deplin în atribuţii sau nu. El poate veni în faţa Parlamentului cu un document plin de platitudini călduţe sau cu un proiect ambiţios. Va fi proba că noul preşedinte vrea să îşi asume rolul de comandant al forţelor armate sau doreşte să se limiteze la un rol decorativ, de soţ al Primei Doamne.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Te-ar putea interesa și: