Pe pagina de Facebook a Bisericii Sfântul Dumitru-Poştă, Paraclis Universitar, am văzut un îndemn. Să ne alăturăm voluntarilor care oferă mâncare nevoiaşilor. E şi un număr de telefon acolo, al Mihaelei Iancu. Am sunat-o, i-am zis cine sunt, a fost imediat de acord să mă alătur echipei. Pentru că e o echipă mult mai mare, nu doar aceşti doi oameni.

 

Laptele şi sandviciurile

La patru şi jumătate am ajuns la biserică. E pe strada Franceză, în Centrul Vechi. Cum intri în curte, pe mâna dreaptă, vezi o gheretă din tablă, ca alea de şantier, dreptunghiulară. Aici e bucătăria. Un aragaz, două mese, un dulăpior, un frigider. Mihaela tocmai terminase de aranjat sandvişurile. Le împachetase în şerveţele şi punguţe. A luat o oală sub presiune şi a pus în ea un strop de apă mai întâi. Să nu se prindă laptele de fundul resipientului, îmi explică.

Şi cum duceţi laptele pe stradă? „În oală”, îmi răspunde. Are pereţii groşi, îi pune şi capacul, care se închide ermetic, aşa că lichidul va sta cald mai mult timp, după ce e luat de pe foc. Un alt tânăr aduce pâine, feliată. Nu era suficientă. Trebuia şi pentru ciorbă. Cât stăm de vorbă, apare şi Vali Brahă. Aşa îi cunosc mai bine pe coechipierii mei din seara asta. Mihaela e asistent social. Vali a urmat o şcoală de bucătări, între altele, dar lucrează în domeniul construcţiilor.

Azi, două trasee

Laptele s-a încălzit. Oala e pusă într-o plasă de rafie, zdravănă. Cumpăraseră şi pahare mari, din plastic. În dotare se află şi un polonic. Hai la drum! Noi trei. Altă echipă, cu ciorba, a plecat spre Gara de Nord. Ciorba fusese şi ea încălzită, în prealabil. Cu tot cu oală au plecat. Şi cu paharele. Şi cu polonicul. Alte pahare. Alt polonic.

Ciorba a fost preparată de Vali, cu o seară în urmă. Fusese destul de ocupat cu tot felul de treburi personale, aşa că de borş s-a apucat târziu. Abia la două noaptea, de vineri spre sâmbătă, terminase treaba. La el acasă.

 

Neaşteptate refuzuri

Au fost seri în care ofereau câte un strop de abur, turnat în pahar, şi pentru lucrătorii care degajează trotuarele de zăpadă.

Ce să mai zici când auzi că au avut surpriza refuzului de la nişte cerşetori. Adică ceva de genul „să nu-mi dai mie mâncare, eu stau aici pentru bani”.

Unul i-a dat peste mână Mihaelei, după ce îi întinsese o pungă cu cornuleţe cu ciocolată. Alţii varsă o lacrimă când văd că cineva se gândeşte la ei.

 

Pensia mică l-a trimis în stradă

Peste drum de magazinul Victoria am întâlnit, zgribulit, părul alb, încadrând o vitrină în care valsează parfumuri. Bărbatul nu pare din peisajul pe care îl căutăm noi, cu geaca destul de bună şi pantofii groşi. Cu o excepţie. Are o cutiuţă din plastic în mâini şi câteva monede în ea.

Mihaela îl întreabă dacă vrea un pahar cu lapte cald. Se uită, mirat. Nu-i vine să creadă. Zice că da. Vali lasă plasa jos, scoate capacul oalei. Femeia umple paharul, destul de mare, şi i-l oferă, pentru un stins „mulţumesc, doamnă!”.

Îl întreb câţi ani are şi îmi spune că 74. De când staţi pe stradă? „De doi ani”. Aveţi pensie? „Da, 1.200 de lei”. Dar nu-i ajung, pentru câte medicamente are de luat. Şi mâncare. Şi întreţinere. Are o casă a lui, în altă parte a urbei. Unde aţi lucrat la viaţa dumneavoastră? „În construcţii”, timp de 40 de ani.

Mă priveşte direct în ochi, răspunsurile lui sunt scurte şi la obiect. Vocea tremurândă nu vine doar de la starea meteorologică. Îmi dau seama că e şi dintr-o durere lăuntrică. Îi urez sănătate, înainte să ne despărţim.

 Vrea să ştie dacă o să fie publicate undeva fotografiile pe care i le-am făcut. Când aude, se întristează. Îmi închipui că nu vrea să fie văzut de ai lui sau de vecini. Îi promit că nu vor apărea în ziar.

În loc de concluzie

A venit timpul să le mulţumesc noilor mei amici, Mihaela şi Vali. Şi pentru scurta călătorie. Dar în special pentru că mi-au arătat un lucru de esenţă în felul în care ei privesc şi tratează universul acesta atât de alambicat. Dacă te hotărăşti să ajuţi pe cineva, nu cauţi să-l judeci.

 

Imposibila statistică

Câţi oameni de pe străzile din Bucureşti au primit mâncare de la voi, în aceste patru ierni? Mihaela îmi spune că e imposibil să contorizeze aşa ceva. Poate câteva sute.

Poveştile lor sunt dintre cele mai diverse. De la propriile păcate, ale jocurilor de noroc, alcoolului, anturajului, drogurilor, până la scandaluri între neamuri. Sau evacuare din casele naţionalizate.

 

Plimbăreţul de la Unirii

Pe trotuar, în faţa magazinului Unirea, un bărbat între două vârste se plimbă fără noimă printre trecători. Urmează acelaşi ritual. Vrei un pahar cu lapte cald? În apropierea noastră, un alt nomad ne întoarce spatele. Îşi pregătise culcuşul între un maldăr de cârpe şi folii, ascunzându-se sub ele cu totul.

Mă întorc la noua mea cunoştinţă. Tipul e destul de jovial. Mai ales după ce îşi încălzeşte sufletul cu lichidul lăptos. Are 45 de ani şi de 40 de ani e pe stradă. Dar nu numai în Bucureşti. A hălăduit prin toată ţara. Zice că e născut în Medgidia şi a rămas orfan de la cinci ani. Prin adolescenţa lui ajunsese în Galaţi. Acolo a făcut o şcoală de tâmplari.

Am vrut să ştiu dacă şi-a câştigat vreodată pâinea dintr-o meserie care îţi poate asigura un trai decent. Bâiguie tot felul de halucinaţii. Până la urmă zice că nu. De ce? „N-am buletin”. Cum nu ai buletin? Cică n-are Certificat de Naştere.

Începe să dea vina pe stat, pe toată lumea. Încheie, cu neverosimilă seninătate, că nu are un loc al său unde să doarmă, precum colegul din spatele lui. Şi ce faci noaptea? „Mă plimb”. Îmi văd de drumul meu.

 

Nu vrea lapte, că n-are unde să se ducă la toatelă

Pe scările care duc spre staţia de metrou de la Unirii întâlnim o siluetă, pe cât de plăpândă, pe atât de hotărâtă în a respinge oferta laptelui. „Dacă beau lapte, nu am unde să mă duc la veceu”, e un punct de vedere imposibil de combătut. Acceptă numai sandviciurile.

Nu vrea să fie pozată şi îi respect cererea. Are 83 de ani şi nu stă pe stradă la cerşit, ci ca să „ia aer”. Aveţi unde să staţi? „Da, la bloc, în alt cartier”. Şi aţi venit să luaţi aer de la Unirii?

Îşi drege mai bine haina de blană pe ea şi nu mai răspunde la nicio întrebare. Înfulecă bucata de pită primită în dar.

 

Te-ar putea interesa și: